Pregătirile pentru participarea României, în calitate de Țară Invitată de Onoare la Târgul Internațional de Carte de la Frankfurt, în 2028, au intrat într-o nouă etapă. Proiectul va fi coordonat de Ministerul Culturii, prin Direcția Politici Culturale, în parteneriat cu Institutul Cultural Român și organizațiile profesionale din domeniul cărții și literaturii.
Miercuri, 11 noiembrie, la sediul Ministerului Culturii, a avut loc o întâlnire de lucru la care au participat reprezentanți ai Institutului Cultural Român, Asociației Editorilor din România, Uniunii Scriitorilor din România, Muzeului Național al Literaturii Române din București și Muzeului Național al Literaturii Române din Iași, precum și ai Librăriilor Cărturești.
Discuțiile au vizat stabilirea principalelor direcții de acțiune și a cadrului de colaborare necesar pregătirii participării României la una dintre cele mai importante manifestări internaționale dedicate cărții.
Ministra Culturii, Ioana Ciocan, a subliniat angajamentul instituției de a asigura României o prezență coerentă și consistentă la Frankfurt, care să valorifice potențialul literaturii române și să contribuie la consolidarea vizibilității culturii române pe piața internațională.
Participarea în calitate de Țară Invitată de Onoare la Târgul Internațional de Carte de la Frankfurt reprezintă o oportunitate pentru promovarea autorilor și editorilor români și pentru dezvoltarea unor noi conexiuni între literatura română și piața internațională de carte.
Sursa: Ministerul Culturii
