Evenimentul organizat de Alianţa pentru Unirea Românilor – AUR se desfăşoară până duminică la Palatul Parlamentului.
Forumul „Europa – Identitate, Viziune, Educaţie”, organizat de Alianţa pentru Unirea Românilor se desfăşoară până duminică la Palatul Parlamentului.
Evenimentul include conferinţe, dezbateri şi mese rotunde pe subiecte de actualitate, de la viitorul continentului şi suveranitatea naţională până la relaţiile internaţionale şi transformările economice şi tehnologice.
Vor fi prezenţi parlamentari, eurodeputaţi, membri ai Partidului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni, ambasadori, oameni de afaceri şi reprezentanţi ai societăţii civile.
Forumul cuprinde sesiuni de dezbateri dedicate tinerilor, viitorului Europei, Republicii Moldova, dar şi reformei administrative.
În paralel, la Parlament se vor desfăşura alte două evenimente organizate de AUR: reuniunea aleşilor locali şi Congresul Femeilor.
