Comisia Europeană vrea să inverseze declinul competențelor de bază, să introducă IA în școli în siguranță și să combată deficitul de cadre didactice.
Două recomandări către Consiliu și o strategie pentru învățământul profesional compun pachetul pentru educație, care va fi lansat oficial la 20 noiembrie.
Comisia Europeană a prezentat joi un nou pachet privind educația și competențele, menit să inverseze declinul competențelor de bază, să ajute școlile să folosească inteligența artificială (IA) și tehnologiile digitale în procesul de învățare și să combată deficitul de cadre didactice.
Pachetul are patru priorități:
- îmbunătățirea rezultatelor la competențele de bază,
- utilizarea instrumentelor digitale și a celor bazate pe IA,
- consolidarea profesiei didactice
- transformarea învățământului și formării profesionale (ÎFP) într-un sistem mai flexibil, mai strategic și mai bine conectat.
Executivul european spune că măsurile răspund și nevoilor în schimbare ale pieței muncii, pentru a proteja competitivitatea și reziliența democratică a Europei.
„O Europă mai puternică începe cu tineri cărora li se oferă mijloacele necesare pentru a reuși. Sprijinim statele membre în eforturile lor de a ridica standardele în domenii precum alfabetizarea, matematica, științele, competențele digitale și educația civică”, a declarat președinta Comisiei, Ursula von der Leyen, la lansarea pachetului.
Declinul, în cifre, rezultate din testele PISA 2025
Analiza UE a rezultatelor PISA 2025 arată că 33,9% dintre elevii europeni de 15 ani au rezultate slabe la matematică, 31,3% la citire și 25,9% la științe.
Scade și performanța de top: în 2025, doar 4,8% dintre elevi se află în această categorie la citire, 6,4% la științe și 6,8% la matematică.
Până în 2030, țintele UE sunt ca cel puțin 12% dintre elevii de 15 ani să aibă performanțe de top la citire, matematică și științe și ca rata celor cu rezultate slabe să scadă sub 15%.
O altă țintă urmărește ca cel puțin 25% dintre elevii proveniți din medii defavorizate să aibă rezultate bune la cel puțin o competență.
Inversarea declinului competențelor de bază
Comisia a propus o recomandare a Consiliului European privind inversarea declinului competențelor de bază, care cere reforme și investiții țintite, mai multă autonomie pentru școli și profesori, practici bazate pe dovezi și sprijin mai bun la nivelul școlii.
Sunt create și „Alianțele școlare europene“, parteneriate pe termen lung între școli și autorități din state diferite, fiecare cu un plan de îmbunătățire măsurabilă a rezultatelor la cel puțin o competență de bază. Erasmus+ pregătește lansarea lor, cu sprijin dedicat din 2027, iar ambiția este ca în următorul cadru financiar multianual să se ajungă la 100 de alianțe pe an.
Din 2027, o nouă Rețea a UE de servicii de consiliere și sprijin va conecta serviciile naționale și regionale, iar 30 de servicii regionale vor fi lansate cu finanțare Erasmus+.
„Angajament european pentru ecrane sănătoase“
La 3 noiembrie, Comisia a înființat Consorțiul european pentru infrastructură digitală în educație (EDU-EDIC), la cererea a opt state membre fondatoare.
Acesta urmărește să crească suveranitatea tehnologică a Europei în educație, să pună în comun resursele pentru servicii digitale și IA de încredere în școli și să ajute companiile europene de tehnologie educațională să lucreze transfrontalier.
Comisia va elabora, pe baza cadrului UE-OCDE, rezultate de învățare și ghiduri de evaluare pentru alfabetizarea în IA, adaptate vârstei, și va testa un Certificat de alfabetizare în IA pentru elevi din anul școlar 2027/28.
Totodată, va propune un „Angajament european pentru ecrane sănătoase“, cu instrumente comune pentru școli, părinți și elevi privind siguranța online, timpul petrecut în fața ecranelor și echilibrul dintre viața online și offline.
Abordarea deficitului de profesori
A doua recomandare a Consiliului, cunoscută drept Agenda UE pentru profesori, cere statelor membre să abordeze deficitul de cadre didactice prin cariere și condiții de muncă atractive, formare inițială și continuă mai bună și rolul profesorilor în utilizarea IA.
Comisia propune și ca partenerii sociali europeni din educație și reprezentanții profesorilor să fie invitați în Grupul la nivel înalt pentru educație și formare.
Din 2027, Academiile pentru profesori 2.0 se vor adresa profesorilor începători și conducerii școlilor.
Învățământ profesional conectat cu piața muncii
Noua strategie europeană pentru învățământului și formării profesionale (ÎFP) vizează sectoare cu cerere mare de forță de muncă, precum energia, industria prelucrătoare, sănătatea, apărarea și construcțiile.
Printre inițiative: un Accelerator european de formare sectorială, cu un pilot din 2027, care oferă module scurte și flexibile, dezvoltate cu partenerii din industrie, pe care furnizorii de ÎFP le pot adăuga programelor naționale; parteneriate de afaceri pentru învățământul profesional, create de companii și instituții de formare, care din 2028 vor ajuta firmele, mai ales IMM-urile, să găsească personal calificat; și o piață europeană a mobilităților pentru elevii și ucenicii din ÎFP.
Ce urmează
Consiliul este invitat să examineze și să adopte cele două recomandări.
La 20 noiembrie, Comisia va găzdui Summitul european pentru educație și competențe 2026, care va lansa implementarea pachetului împreună cu statele membre, partenerii sociali, rețelele de școli, organizațiile profesorilor, companiile de tehnologie educațională și reprezentanții elevilor.
România la PISA 2025
Rezultatele PISA 2025, publicate de OCDE în septembrie, arată o nouă deteriorare a performanțelor elevilor români de 15 ani.
România a obținut 425 de puncte la științe, 419 la matematică și 413 la citire, adică 3 puncte mai puțin la științe, 9 la matematică și 16 la citire față de PISA 2022.
La științe, media OCDE este de 482 de puncte, iar România rămâne sub media OCDE la toate cele trei domenii. În clasamentul celor 91 de țări și economii participante, România ocupă locul 55 la științe, 53 la citire și 48 la matematică.
