„Copilul meu nu are talent la nimic!” Specialist în educație: ce contează, de fapt, pentru reușita lui în viață

26 octombrie 2026

Pian luni, înot miercuri, engleză joi, poate robotică în weekend. Dacă nu-i place tenisul, încercăm baschetul. Dacă nu pare să aibă ureche muzicală, poate are talent la desen. În spatele unui program plin de activități se află, de multe ori, teama părintelui că încă n-a descoperit acel „ceva” la care copilul lui este foarte bun. Dar ce se întâmplă dacă cel mic nu câștigă concursuri, nu este primul din clasă, nu desenează spectaculos, nu cântă la un instrument și nu pare să aibă vreo aptitudine care să-i facă pe adulți să spună: „Asta este! Aici trebuie investit”? Înseamnă că are mai puține șanse să reușească? Am discutat cu conf. univ. dr. Florentina Mogonea, de la Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic al Universității din Craiova, despre această neliniște a părinților, precum și despre rolul profesorilor în observarea și încurajarea aptitudinilor copiilor, fără a pune presiune pe ei să exceleze.

Un copil poate să iubească fotbalul fără să fie cel mai bun din echipă. Poate să cânte cu plăcere, deși nu are o voce extraordinară, sau să deseneze ore întregi fără să câștige vreodată un concurs. Cât loc mai lăsăm însă acestor pasiuni atunci când suntem preocupați să descoperim un talent care să-i asigure copilului un avantaj în viitor? De aici am pornit discuția cu Florentina Mogonea.

Totul Despre Mame: Trăim într-o societate în care părinții sunt încurajați să descopere cât mai devreme talentul copilului și să îl valorifice. De unde vine această preocupare și de ce ajunge uneori să se transforme într-o sursă de anxietate pentru părinți?

Conf. univ. dr. Florentina Mogonea: Preocuparea părinților de a descoperi cât mai devreme aptitudinile speciale sau talentele copiilor nu este specifică exclusiv societății contemporane, însă, în ultimii ani, pare să fi dobândit o vizibilitate tot mai mare, devenind aproape o „modă”. Explicațiile sunt multiple și țin atât de schimbările din sistemul educațional, cât și de așteptările și valorile promovate de societate. Un prim factor este competitivitatea, adesea încurajată în mediul școlar, care poate stimula dorința de a obține performanțe și de a excela într-un anumit domeniu. În acest context, identificarea timpurie a unei aptitudini speciale poate fi percepută de părinți ca un avantaj pentru dezvoltarea și parcursul educațional al copilului.

Un alt aspect important este creșterea ponderii activităților nonformale în educația copiilor. Participarea la astfel de activități nu mai are doar un rol recreativ, ci și unul formativ, oferind oportunități pentru descoperirea și dezvoltarea unor interese, aptitudini și competențe. În plus, societatea actuală pune un accent tot mai mare pe creativitate, autonomie, flexibilitate și capacitatea de adaptare rapidă, precum și pe abilitatea de a lua decizii. Dezvoltarea acestor competențe transversale presupune experiențe și contexte de învățare diverse, care depășesc adesea cadrul formal al școlii.

La acestea se adaugă importanța tot mai mare acordată mobilităților educaționale și oportunităților de a studia în străinătate, de a participa la proiecte internaționale, schimburi de experiență și alte activități care contribuie la dezvoltarea personală și profesională. Astfel de situații presupun, la rândul lor, anumite abilități și competențe, ceea ce poate determina părinții să caute modalități cât mai timpurii de a le identifica și cultiva.

Toate aceste aspecte, alături de multe altele, pot explica dorința părinților de a descoperi cât mai devreme aptitudinile copiilor și de a-i orienta către activități în care acestea să poată fi dezvoltate. Preocuparea devine însă o sursă de anxietate atunci când este însoțită de sentimentul că timpul este limitat, că oportunitățile trebuie valorificate cât mai repede sau că dezvoltarea copilului trebuie să urmeze un anumit ritm pentru a-i asigura succesul viitor.

Presiunea competiției din clasă și din școală, dar și modelele de succes promovate de societate, pot amplifica această neliniște. Părinții pot ajunge să se întrebe dacă au identificat suficient de devreme potențialul copilului, dacă îi oferă experiențele potrivite sau dacă nu cumva pierd ocazii importante pentru dezvoltarea lui. În acest fel, o preocupare firească și benefică – aceea de a susține dezvoltarea copilului – riscă să se transforme într-o presiune constantă, mai ales atunci când accentul cade pe performanță și rezultate, în detrimentul ritmului propriu de dezvoltare, al intereselor autentice și al stării de bine a copilului.

Există copii care nu manifestă aptitudini deosebite într-un anumit domeniu sau vorbim, mai degrabă, despre abilități care se dezvoltă în ritmuri diferite și care nu sunt întotdeauna ușor de observat? Cum ar trebui să înțeleagă părinții această diferență?

Teoriile psihologice contemporane propun o perspectivă mai nuanțată asupra inteligenței și a modului în care aceasta se manifestă, depășind viziunea potrivit căreia succesul ar depinde de o singură aptitudine generală. Există abordări care disting mai multe forme de inteligență, asociate unor moduri diferite de a învăța, de a rezolva probleme și de a interacționa cu mediul. De exemplu, un copil cu abilități logico-matematice bine dezvoltate poate rezolva cu ușurință probleme și poate identifica relații logice, în timp ce un copil cu abilități verbale dezvoltate poate manifesta un interes deosebit pentru lectură, comunicare sau activități care presupun utilizarea limbajului. Aceste diferențe ne arată că potențialul copiilor se poate exprima în forme variate și că nu toți vor manifesta aceleași aptitudini sau același tip de interes.

Din această perspectivă, una dintre preocupările importante ale părinților și profesorilor ar trebui să fie aceea de a observa și de a înțelege particularitățile fiecărui copil, oferindu-i contexte în care să își descopere și să își dezvolte interesele și capacitățile. Nu este vorba despre identificarea obligatorie a unui talent excepțional, ci despre recunoașterea acelor domenii în care copilul manifestă curiozitate, implicare și disponibilitate de a învăța.

Un alt aspect esențial îl reprezintă diferențele individuale și ritmurile distincte de dezvoltare. Copiii nu evoluează în același fel și nici în același ritm, iar anumite aptitudini pot deveni vizibile mai devreme sau mai târziu, în funcție de particularitățile fiecăruia și de experiențele de care beneficiază. Prin urmare, faptul că un copil nu manifestă, la un anumit moment, o înclinație evidentă într-un domeniu nu înseamnă că îi lipsește potențialul, ci poate indica, pur și simplu, că are nevoie de mai mult timp, de alte experiențe sau de contexte diferite pentru a-și descoperi interesele și capacitățile.

Pe de altă parte, este important să acceptăm și posibilitatea ca un copil să nu aibă o aptitudine deosebită care să îi permită să atingă performanțe remarcabile într-un anumit domeniu. Acest lucru nu trebuie privit ca un deficit și nici ca un obstacol în calea dezvoltării sale. Valoarea experiențelor educaționale nu se măsoară exclusiv prin performanțele obținute sau prin identificarea unui talent special. Participarea la activități extrașcolare poate contribui semnificativ la dezvoltarea unor competențe utile atât în parcursul școlar, cât și în viața personală și în viitoarea activitate profesională.

Interacțiunea cu alți copii, de exemplu, oferă oportunități pentru exersarea colaborării, dezvoltarea comunicării asertive, asumarea unor responsabilități și gestionarea emoțiilor. Aceste achiziții sunt importante chiar și atunci când activitatea respectivă nu conduce la performanțe deosebite sau la dezvoltarea unui talent specific. În plus, nu trebuie să ignorăm rolul recreativ al activităților extrașcolare. Posibilitatea de a explora interese noi, de a experimenta, de a socializa și de a petrece timpul liber într-un mod plăcut și constructiv reprezintă, în sine, un argument valoros pentru includerea lor în programul copiilor.

Prin urmare, părinții ar trebui să privească dezvoltarea copilului cu răbdare și deschidere, fără să considere că fiecare copil trebuie să exceleze într-un anumit domeniu. Mai important decât identificarea timpurie a unui talent este crearea unui mediu în care copilul să se simtă încurajat să exploreze, să învețe și să se dezvolte în ritmul propriu, fără presiunea de a demonstra permanent că este foarte bun la ceva.

Conf. univ. dr. Florentina Mogonea, de la Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic al Universității din Craiova. FOTO: Arhivă personală

Ce efect poate avea asupra unui copil faptul că este înscris succesiv la sport, muzică, dans, limbi străine sau alte activități? Cum ne dăm seama când explorarea devine presiune?

Încercarea de a descoperi talentul sau aptitudinile speciale ale copilului este firească și poate fi benefică, atât timp cât îi oferă acestuia oportunitatea de a explora domenii diverse, de a-și descoperi interesele și de a-și dezvolta potențialul. Această căutare poate deveni însă o povară, atât pentru părinți, cât mai ales pentru copil, atunci când se prelungește excesiv, presupune schimbări succesive de activități sau ajunge să ocupe o parte prea mare din timpul destinat învățării, odihnei și jocului.

În acest proces, un rol important îl au și profesorii, care pot observa, în cadrul activităților didactice, anumite înclinații, interese sau abilități ale copiilor. O bună comunicare între școală și familie poate contribui la identificarea mai rapidă a acestora și la orientarea copilului către contexte în care să le poată dezvolta. Chiar dacă școala nu dispune întotdeauna de resursele necesare pentru a cultiva în profunzime anumite aptitudini, ea poate avea un rol esențial în recunoașterea lor și în îndrumarea copilului către instituții și organizații specializate, precum palatele copiilor, cluburile sportive sau diferite asociații care oferă activități de profil.

La fel de importantă este relația dintre părinți și copil, care ar trebui să se bazeze pe deschidere, încredere și sprijin necondiționat. Comunicarea constantă le permite părinților să înțeleagă cum se simte copilul în raport cu activitățile la care participă, dacă acestea îi fac plăcere, dacă îi trezesc interesul sau dacă, dimpotrivă, au devenit o sursă de oboseală și frustrare. Copilul trebuie să simtă că poate spune că nu îi mai place o activitate sau că își dorește o pauză, fără teama de a-și dezamăgi părinții.

Există și anumite semnale care pot indica faptul că explorarea a început să se transforme în presiune. Unul dintre acestea poate fi scăderea vizibilă a rezultatelor școlare, care merită să atragă atenția părinților și să îi determine să analizeze dacă programul copilului este prea încărcat. Totuși, acest indicator trebuie privit în context, deoarece dificultățile școlare pot avea cauze diverse. Oboseala persistentă, lipsa entuziasmului, iritabilitatea, refuzul de a mai participa la activități sau sentimentul că tot ceea ce face trebuie să se concretizeze într-un rezultat remarcabil sunt, de asemenea, semnale care nu ar trebui ignorate.

În acest context, starea de bine a copilului ar trebui să reprezinte principalul reper pentru evaluarea echilibrului dintre efort, implicare și rezultate. Nu este suficient să ne întrebăm dacă o activitate îl ajută să progreseze, ci și dacă îi oferă satisfacție, dacă îi respectă nevoile și dacă se integrează armonios în viața sa de zi cu zi. În fond, practicarea unui sport, studiul unui instrument muzical, dansul sau învățarea unei limbi străine nu trebuie să aibă ca obiectiv obligatoriu performanța. Aceste activități pot fi valoroase prin ele însele, oferindu-i copilului oportunitatea de a învăța, de a socializa, de a-și exersa perseverența și de a se bucura de experiențe noi. Explorarea devine presiune atunci când plăcerea de a participa este înlocuită de obligația de a reuși, iar dezvoltarea copilului ajunge să fie evaluată exclusiv prin rezultate. Rolul părinților nu este să descopere cu orice preț un talent, ci să creeze condițiile în care copilul să se poată dezvolta armonios, păstrându-și curiozitatea, motivația și bucuria de a învăța.

Cum este afectată imaginea de sine a copilului atunci când este comparat constant cu frații, colegii sau prietenii care obțin premii și performanțe? Ce mesaje ale adulților, chiar și rostite cu intenții bune, îi pot transmite că nu este suficient de valoros?

Pentru copil, părintele reprezintă un reper și un model la care se raportează constant, mai ales în primii ani de viață. Modul în care părinții îmbină exigențele cu afecțiunea, încurajarea și disponibilitatea emoțională influențează felul în care copilul ajunge să se perceapă și să își evalueze propriile capacități. În acest sens, stilul parental are un rol important în dezvoltarea stimei de sine, un proces de durată, care începe în prima copilărie și se conturează mai ferm în perioada preadolescenței și adolescenței.

În funcție de vârstă, de sensibilitatea individuală și de contextul familial, comparațiile repetate cu frații, colegii sau prietenii care obțin rezultate mai bune pot avea un impact semnificativ asupra imaginii de sine a copilului. Chiar dacă sunt făcute din curiozitate sau cu intenția de a-l motiva, întrebări precum „Ce notă a luat colegul tău?”, „Cine a mai luat nota 10?” sau „A câta medie din clasă este a ta?” pot transmite, în mod indirect, ideea că valoarea copilului este evaluată prin raportare la performanțele celorlalți. În astfel de situații, satisfacția unei reușite poate fi diminuată, iar un rezultat mai slab poate deveni o sursă suplimentară de frustrare, dezamăgire sau îndoială de sine.

În timp, copilul poate ajunge să creadă că nu este suficient de bun dacă nu obține rezultate comparabile cu ale celor din jur sau că aprecierea părinților depinde de performanțele sale. Mesaje precum „Uite cât de bine se descurcă fratele tău!”, „Colegul tău poate, tu de ce nu poți?” sau „Știu că poți mai mult, dar nu te străduiești suficient!” pot avea efecte nedorite, chiar dacă intenția adulților este aceea de a-l încuraja să progreseze. Ele pot fi interpretate ca semne de nemulțumire sau de neîncredere și pot accentua teama de eșec, nevoia de validare externă ori tendința de a-și condiționa propria valoare de rezultatele obținute.

O abordare mai constructivă presupune oferirea unui feedback pozitiv, specific și autentic, care să evidențieze nu doar rezultatul final, ci și efortul depus, implicarea, perseverența, strategiile folosite și progresul înregistrat în raport cu experiențele anterioare. De exemplu, în loc să îi spunem copilului că un coleg a obținut un rezultat mai bun, putem discuta despre ceea ce a reușit el să învețe, despre dificultățile pe care le-a depășit și despre aspectele pe care le-ar putea îmbunătăți în continuare. În acest fel, atenția se mută de la competiția cu ceilalți la propria evoluție, iar copilul învață să își evalueze progresul fără să își raporteze permanent valoarea personală la performanțele celor din jur.

Este important, de asemenea, ca aprecierea adultului să nu fie rezervată exclusiv rezultatelor excepționale. Recunoașterea efortului, a inițiativei, a curajului de a încerca și a disponibilității de a învăța din greșeli îi poate oferi copilului siguranța că este apreciat și atunci când nu reușește să atingă un anumit obiectiv. Această siguranță emoțională îl ajută să privească eșecul ca pe o experiență din care poate învăța, nu ca pe o dovadă a lipsei sale de valoare.

Nu trebuie ignorată nici relația dintre satisfacția resimțită în urma unei reușite și motivația de a se implica în activități viitoare. Atunci când copilul simte că efortul îi este observat și apreciat, devine mai probabil să își păstreze interesul și disponibilitatea de a continua. Totuși, această încurajare este cu atât mai valoroasă cu cât nu se transformă într-o presiune permanentă pentru obținerea unor rezultate tot mai bune.

În definitiv, unul dintre cele mai importante mesaje pe care părinții i le pot transmite copilului este că valoarea sa personală nu se măsoară în note, premii sau comparații cu ceilalți. Performanțele pot fi importante, dar ele nu definesc întreaga persoană. Un copil care se simte acceptat și apreciat pentru ceea ce este, nu doar pentru ceea ce reușește să obțină, va avea mai multe șanse să își dezvolte o stimă de sine echilibrată, să își asume provocări și să gestioneze mai sănătos atât reușitele, cât și eșecurile.

Cum pot părinții să descopere și să încurajeze punctele forte ale copilului fără să transforme fiecare pasiune într-un obiectiv de performanță?

Sprijinul necondiționat, încurajarea și comunicarea deschisă reprezintă elemente esențiale în construirea încrederii copilului în sine și în relația cu părinții. Este important ca acesta să simtă că poate explora domenii diverse, că are libertatea de a-și exprima preferințele și că poate renunța la o activitate care nu i se mai potrivește, fără teama de a-și dezamăgi familia. În mod ideal, participarea la activități educative, culturale, sportive ori de voluntariat ar trebui să fie susținută de motivația proprie a copilului, de interesul autentic pentru activitatea respectivă și de dorința de a învăța și de a progresa. Rolul părintelui este de a încuraja această motivație, nu de a o înlocui cu presiunea unor rezultate prestabilite.

În acest sens, joaca și curiozitatea au un rol deosebit de important. Prin joc, copilul explorează, experimentează, își descoperă preferințele și învață să interacționeze cu ceilalți, fără ca fiecare experiență să fie orientată către un rezultat concret. La fel de valoroasă este posibilitatea de a încerca activități noi, inclusiv unele la care copilul nu se dovedește foarte priceput. Nu orice experiență trebuie să conducă la identificarea unui talent sau la obținerea unei performanțe. Uneori, valoarea unei activități constă tocmai în plăcerea de a o practica, în satisfacția descoperirii sau în oportunitatea de a învăța ceva nou. În plus, experiențele care nu se concretizează într-un succes imediat îl pot ajuta pe copil să își dezvolte răbdarea, perseverența și capacitatea de a-și accepta propriile limite.

Un aspect important este ca părinții să evite proiectarea asupra copiilor a propriilor aspirații neîmplinite, a visurilor abandonate sau a dorințelor personale pe care nu au reușit să le concretizeze. Chiar dacă aceste intenții pornesc, de multe ori, din dorința sinceră de a le oferi copiilor oportunități pe care ei înșiși nu le-au avut, există riscul ca activitățile alese să reflecte mai degrabă așteptările adulților decât interesele reale ale copilului.

În același timp, susținerea copilului presupune și acceptarea posibilității ca acesta să nu exceleze într-un domeniu care îi place sau să își schimbe, în timp, interesele. Părinții pot încuraja implicarea și perseverența, fără a transforma fiecare dificultate într-un motiv de îngrijorare și fără a condiționa continuarea unei activități de obținerea unor rezultate remarcabile. Este important ca efortul să fie valorizat, dar și ca limitele copilului, oboseala și nevoia de odihnă să fie respectate. În cele din urmă, obiectivul nu ar trebui să fie transformarea fiecărei pasiuni într-un proiect de performanță, ci crearea unui mediu în care copilul să se simtă în siguranță să exploreze, să încerce, să greșească și să descopere ce i se potrivește.

Ce le-ați spune părinților care se tem că fiul sau fiica lor va avea mai puține șanse de reușită în viață pentru că nu are un talent evident? Ce contează, dincolo de performanțele școlare și extrașcolare, pentru dezvoltarea unui adult echilibrat și împlinit?

Reușita școlară, profesională sau socială nu este condiționată în mod necesar de existența unui talent special și nici de capacitatea de a excela într-un anumit domeniu. Într-o societate aflată într-o continuă și accelerată schimbare, succesul depinde, în mare măsură, de acele calități și competențe care îi permit unei persoane să se adapteze la situații noi, să ia decizii potrivite, să învețe în mod autonom și să își continue formarea pe tot parcursul vieții.

Un tânăr are nevoie, înainte de toate, de inteligență emoțională, pentru a putea înțelege și gestiona propriile emoții, stresul și frustrările cu care se confruntă în viața de zi cu zi. De asemenea, abilitățile de relaționare și socializare sunt esențiale pentru integrarea în diferite colective și echipe, fie în contexte profesionale, fie în cele sociale. Capacitatea de a comunica asertiv, de a asculta activ și de a înțelege perspectivele celorlalți contribuie la construirea unor relații sănătoase și funcționale. A ști să îți exprimi propriile idei și nevoi este important, dar la fel de important este să poți asculta, să accepți puncte de vedere diferite și să găsești modalități constructive de a gestiona dezacordurile.

Un alt element important îl reprezintă dezvoltarea gândirii critice și reflexive, care îi permite unei persoane să analizeze informațiile, să evalueze diferite opțiuni, să anticipeze consecințele propriilor decizii și să facă alegeri argumentate. În același timp, spiritul de inițiativă și cel antreprenorial pot constitui avantaje importante într-o societate caracterizată de competitivitate, schimbare și preocuparea pentru performanță. Curiozitatea, dorința de a învăța permanent, disponibilitatea de a accepta provocări și capacitatea de a valorifica experiențele, inclusiv pe cele mai puțin reușite, completează profilul unui tânăr pregătit să facă față cerințelor vieții contemporane.

Toate aceste capacități și abilități se înscriu în categoria a ceea ce specialiștii în educație numesc metacompetențe. Ele nu se formează exclusiv prin studiul unei anumite discipline școlare și nu sunt asociate în mod obligatoriu unui domeniu specific de activitate. Dimpotrivă, sunt competențe transversale, care pot fi dezvoltate în contexte diverse și care îi permit unei persoane să își valorifice cunoștințele, să învețe din experiențe și să se adapteze unor situații noi. Importanța lor este majoră, deoarece contribuie atât la reușita profesională și socială, cât și la capacitatea de a gestiona provocările cotidiene și de a construi relații echilibrate.

Desigur, dacă unei persoane care și-a dezvoltat aceste competențe i se adaugă și o aptitudine specială, pe care o poate valorifica într-un anumit domeniu, aceasta poate reprezenta un avantaj suplimentar. Însă absența unui talent evident nu exclude posibilitatea succesului și nici nu diminuează șansele unei vieți împlinite. Nu toți oamenii trebuie să exceleze într-un domeniu pentru a avea o contribuție valoroasă, pentru a-și construi o carieră satisfăcătoare sau pentru a se bucura de relații armonioase și de un sentiment de împlinire personală.

Dincolo de performanțele școlare și extrașcolare, contează capacitatea de a se cunoaște pe sine, de a-și înțelege emoțiile și nevoile, de a construi relații sănătoase, de a face față dificultăților și de a găsi sens în ceea ce face. Un adult echilibrat nu se definește prin numărul premiilor obținute sau prin aptitudinile excepționale demonstrate încă din copilărie. Contează și capacitatea de a-și asuma responsabilități, de a lua decizii în acord cu propriile valori, de a depăși obstacolele și de a rămâne deschis la învățare.

Prin urmare, părinții ar trebui să își concentreze atenția asupra susținerii dezvoltării potențialului propriului copil, indiferent de forma în care acesta se manifestă. Este important să îi ofere oportunități de explorare, să îl încurajeze să învețe și să îi respecte particularitățile, fără a considera că lipsa unui talent evident reprezintă un dezavantaj decisiv pentru viitorul său. Mai presus de identificarea unei aptitudini speciale se află capacitatea de a-l ajuta să își descopere propriul drum, să își construiască încrederea în sine și să găsească acel echilibru între ceea ce poate face, ceea ce își dorește și ceea ce îi aduce satisfacție și împlinire. În definitiv, obiectivul educației și al sprijinului parental nu ar trebui să fie formarea unui copil care excelează cu orice preț, ci dezvoltarea unui adult autonom, adaptabil, responsabil și capabil să își construiască o viață cu sens.

Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.