România s-a clasat pe locul 18 în clasamentul oficial al echipelor europene la Campionatul European de Securitate Cibernetică 2026 și pe locul 20 în clasamentul general, a anunțat luni Ministerul Educației. Echipa țării noastre a obținut, de asemenea, locul 9 la proba „Unplugged”, un format experimental în care participanții au lucrat pe mașini virtuale prestabilite, fără acces la internet.
„Felicitări echipei țării noastre, formate din 5 juniori și 5 seniori, selectați prin Olimpiada de Securitate Cibernetică și Campionatul Național de Securitate Cibernetică (ROCSC)”, a transmis Ministerul Educației, luni pe pagina de Facebook.
Lotul României a fost alcătuit din cinci juniori și cinci seniori. Din echipa de juniori au făcut parte Albu Vladimir, Ghica Darius, Harabagiu Robert, Iacob Răzvan-Mihai și Ionescu Rareș.
Echipa de seniori a fost formată din Bledea Raul, Horja Răzvan, Niță Horia, Scânteie Alexandru și Vlad Seba.
Concurenții au fost însoțiți de antrenorii Bogdan Carp, de la CyberEDU, Radu Caragea, de la Bitdefender, și Robert Dobre, precum și de doi reprezentanți ai Centrului Național Cyberint.
Coordonarea didactică a fost asigurată de profesoara Elena Drăgan, de la Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu” din București.
Citește și: Elevii români, cinci medalii la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică. Trei sunt de aur
Peste 400 de concurenți din 42 de țări
Campionatul European de Securitate Cibernetică (European Cybersecurity Challenge – ECSC) s-a desfășurat în perioada 12-16 octombrie 2026, la Bochum, în Germania.
Competiția a reunit peste 400 de participanți cu vârste cuprinse între 14 și 25 de ani, din 42 de țări. Probele au inclus exerciții de tip „Jeopardy” și „Attack-Defense”, care au testat cunoștințele și abilitățile concurenților în domeniul securității cibernetice.
Rezultatul obținut la proba „Unplugged” a reprezentat o clasare pe locul 9, în cadrul unui format experimental în care participanții au lucrat pe sisteme virtuale configurate în prealabil, fără conexiune la internet.
Citește și: Nicușor Dan anunță mai multe burse pentru liceenii români. Până la 70 de elevi vor putea studia în SUA
Cine a sprijinit participarea echipei României
Ministerul Educației a mulțumit organizatorilor Campionatului Național de Securitate Cibernetică și partenerilor implicați în pregătirea și susținerea lotului național.
Printre organizatori se numără Serviciul Român de Informații, prin Centrul Național Cyberint, Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC), Centrul Național de Coordonare în domeniul Securității Cibernetice (NCC-RO) și Asociația Națională pentru Securitatea Sistemelor Informatice (ANSSI).
De asemenea, oficialii ministerului au menționat contribuția partenerilor Orange România, Bit Sentinel, CyberEDU, certSIGN, AWS, Palo Alto Networks, BCR, UiPath, CLICO, Pentest-Tools și Bitdefender.
La nivelul Ministerului Educației și Cercetării, coordonarea competiției a fost asigurată de Direcția Olimpiade, Concursuri, Parteneriate și Educație Extracurriculară.
Editor : Ana Petrescu
