Prevederea apare în programul de guvernare depus la Parlament, înaintea votului de investitură de marți.
Cabinetul propus de premierul desemnat Luca Niculescu vrea să folosească fondurile europene din perioada 2028-2034 pe proiecte mari de investiții în transport, energie, sănătate, educație, digitalizare și infrastructură.
Prevederea apare în programul de guvernare depus la Parlament, înaintea votului de investitură de marți.
Potrivit documentului, viitorul executiv intenționează să stabilească, împreună cu ministerele de resort, un număr restrâns de reforme prioritare care vor fi corelate cu investițiile finanțate din fonduri europene.
Aceste reforme vor ține cont de recomandările specifice de țară, făcute de executivul comunitar, de obiectivele privind aderarea la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică și de nevoile administrației și economiei naționale.
Fiecare reformă va avea o instituție responsabilă, un calendar de implementare și indicatori de rezultat, iar evaluarea utilizării fondurilor europene ar urma să țină cont nu doar de gradul de absorbție, ci și de rezultatele investițiilor, respectiv locurile de muncă create, îmbunătățirea serviciilor publice și reducerea decalajelor regionale.
