Observ un fenomen tot mai prezent în mediul online: există medici care aleg să devină vizibili în mediul digital, își prezintă opiniile și abordează diverse subiecte medicale prin intermediul videoclipurilor, dar și al unor texte elaborate, posibil cu ajutorul inteligenței artificiale, în care descriu diferite afecțiuni și explică mecanisme medicale folosind un limbaj medical de specialitate, încărcat de termeni greu de înțeles pentru publicul larg.
Să ne înțelegem: nu este nimic rău să te faci auzit, să îți împărtășești cunoștințele și să contribui la o mai bună înțelegere a unor subiecte medicale. Dimpotrivă, prezența medicilor în mediul online poate fi benefică, mai ales atunci când informațiile oferite sunt corecte, relevante și accesibile publicului larg. Întrebarea este însă cum alegem să comunicăm și dacă limbajul folosit servește cu adevărat scopului de a informa și educa.
Nu contest valoarea informației medicale prezentate. Mă întreb însă ceva esențial: cui îi sunt adresate, de fapt, aceste materiale? Colegilor de breaslă? Altora specialiști? Sau pacienților, care caută răspunsuri la întrebări simple, dar importante pentru sănătatea lor?
Omul care caută informații despre o durere de cap nu are neapărat nevoie de o explicație sofisticată despre mecanismele fiziopatologice. El vrea să înțeleagă ce ar putea însemna durerea, ce simptome ar trebui să îl îngrijoreze, ce semne de alarmă nu trebuie ignorate și când este momentul să solicite un consult medical.
Pacientul nu are nevoie să fie impresionat de un vocabular medical. Are nevoie să înțeleagă. Un videoclip de 1-3 minute nu devine valoros doar pentru că este bine structurat, conține termeni de specialitate și sună impecabil. Valoarea lui stă în ceea ce reușește să transmită și în utilitatea informației pentru cel care îl urmărește. Dacă, la final, omul aude multe cuvinte, dar nu înțelege ce ar trebui să facă pentru propria sănătate, poate că mesajul și-a ratat scopul.
Comunicarea medicală presupune să înțelegi cine te ascultă, ce îl preocupă și de ce informații are nevoie. Adevărata provocare nu este să explici o afecțiune în termeni medicali, ci să o poți explica simplu, fără să sacrifici rigoarea științifică. Să traduci limbajul specializat într-unul accesibil și fără să transformi informația într-o succesiune de fraze sofisticate, dar greu de înțeles.
Însă acest fenomen ridică și o altă întrebare, poate mai incomodă: unde se termină educația medicală și unde începe construirea unui brand personal? Vrem să informăm pacienții sau vrem să devenim influenceri în domeniul medical? Ne preocupă în primul rând ca oamenii să înțeleagă informația sau să ne vadă, să ne urmărească și să ne recunoască în mediul online?
Desigur, vizibilitatea nu este, în sine, un lucru rău. Nici construirea unui brand personal nu este incompatibilă cu educația medicală. Comunicarea online poate fi un instrument valoros, iar medicii care reușesc să explice limpede și responsabil subiecte complexe merită să ajungă la un public cât mai larg. Problema apare atunci când vizibilitatea riscă să devină un scop în sine, iar numărul videoclipurilor, al urmăritorilor și al vizualizărilor ajunge să conteze mai mult decât valoarea reală a mesajului.
Și mai există un aspect despre care vorbim prea puțin: timpul medicului. Un medic care consultă, urmărește evoluția pacienților, analizează cazuri complexe, interpretează investigații și își asumă decizii medicale are o realitate profesională care nu se încheie odată cu terminarea programului din cabinet. Există pacienți de reevaluat, cazuri de aprofundat, responsabilități și decizii care cer timp, atenție și concentrare.
În acest context, merită să ne întrebăm dacă presiunea de a fi permanent prezent în mediul online nu riscă să transforme profesia medicală într-o competiție pentru vizibilitate. Nu orice profesionist valoros trebuie să fie prezent permanent pe rețelele sociale. Și nici frecvența postărilor nu reprezintă, în sine, o măsură a competenței medicale sau a implicării în îngrijirea pacienților.
Un medic poate face educație medicală excelentă și online. Dar poate fi la fel de valoros și fără să transforme fiecare zi de activitate într-un nou videoclip. Activitatea online poate completa practica medicală, însă nu ar trebui să devină criteriul principal după care evaluăm valoarea unui profesionist.
Poate că ar trebui să ne întrebăm mai des ce înseamnă, de fapt, valoarea în profesia medicală. Ce ar trebui să apreciem mai mult: vizibilitatea sau competența? Numărul de vizualizări sau capacitatea de a ajuta un om să înțeleagă ce se întâmplă cu sănătatea lui? Imaginea construită online sau munca medicală făcută zi de zi, inclusiv atunci când nu o vede nimeni?
Pentru că a informa nu înseamnă neapărat a educa. A vorbi despre medicină nu înseamnă automat a comunica eficient cu pacientul. Iar a avea o prezență online puternică nu înseamnă, prin definiție, a avea un impact mai mare asupra sănătății oamenilor.
Dacă alegem să facem educație medicală, obiectivul ar trebui să fie ca pacientul să plece mai bine informat, mai conștient de simptomele sale și mai capabil să recunoască situațiile în care are nevoie de ajutor medical. Nu să îl impresionăm cu termeni pe care nu îi înțelege, ci să îi oferim repere clare, utile și responsabile.
Așadar, întrebarea rămâne: când comunicăm despre sănătate, pentru cine o facem cu adevărat? Pentru publicul care are nevoie să înțeleagă sau pentru publicul de la care sperăm să primim vizualizări, aprecieri și recunoaștere? Poate că adevărata performanță în comunicarea medicală nu este să vorbești sofisticat despre lucruri complicate, ci să reușești să le faci inteligibile pentru omul care are nevoie de ele.
Scopul educației medicale nu ar trebui să fie să demonstrați câți termeni medicali cunoașteți, ci să vă asigurați că oamenii înțeleg ceea ce doriți să le transmiteți. În concluzie, medicina nu este un concurs de popularitate, iar grija pentru pacient nu se măsoară în numărul de videoclipuri și texte publicate online sau în numărul de like-uri primite.
Alexandra VASILE