Argeș: Târgul de orientare profesională ‘Cariera Ta’, vineri și sâmbătă în Piața Primăriei din Pitești

7 octombrie 2026

Argeș: Târgul de orientare profesională ‘Cariera Ta’, vineri și sâmbătă în Piața Primăriei din Pitești

Image

Târgul de orientare profesională ‘Cariera Ta’, ajuns la a treia ediție, va fi organizat vineri și sâmbătă în Piața Primăriei din municipiul Pitești.

Evenimentul este organizat de Liga Elevilor și Studenților din Argeș, în parteneriat cu Primăria Municipiului Pitești, Consiliul Județean Argeș și Inspectoratul Școlar Județean Argeș.

‘După primele două ediții, la care au participat mii de tineri, evenimentul revine la Pitești pentru o nouă ediție dedicată celor care încă își caută direcția sau celor care vor să fie siguri că alegerea lor este cea potrivită. Nu trebuie să știi deja ce vrei să faci în viață. Trebuie doar să fii curios și să începi să descoperi’, se menționează într-un comunicat transmis de organizatori.

Târgul se adresează în principal elevilor din clasele terminale care se pregătesc pentru următorul pas, dar și celor mai mici, care vor să descopere din timp ce oportunități au. Ei vor putea să pună întrebări, să descopere profesii, să afle cum arată procesul de admitere, ce oportunități există și ce presupune cu adevărat o carieră în domeniul care îi interesează.

‘Cariera ta nu începe după ce termini liceul. Începe din momentul în care începi să descoperi ce ți se potrivește’, au mai transmis organizatorii.

Târgul va fi deschis vineri și sâmbătă, între orele 10:00 și 17:00, iar participarea este gratuită. AGERPRES / (AS – redactor: George Onea, editor: Marius Frățilă, editor online: Ada Vîlceanu)

Sursa foto: Primaria Municipiului Pitesti/Facebook.com

Afisari: 1

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat
exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de
dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice
modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă,
în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea
ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing – marketing@agerpres.ro.


Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.