Elevii se pregătesc de protest după votul pentru uniforma obligatorie: „Educația nu se repară la croitorie”

24 septembrie 2026

„Teoria (uni)formelor fără fond – Şcoala românească are probleme care nu se rezolvă cu acul şi aţa. Inechitatea nu dispare sub o vestă, bullyng-ul nu se opreşte dacă purtăm aceeaşi cămaşă, iar apartenenţa nu se coase pe rever. Cu toate acestea, pe 21 septembrie, Senatul a adoptat proiectul privind uniforma şcolară obligatorie, deşi Consiliul Elevilor s-a opus public încă de la depunerea lui”, a transmis, joi, Consiliul Naţional al Elevilor.

Elevii reclamă că nu au fost invitaţi la dezbateri, nu au fost consultaţi, dar se aşteaptă de la ei să se conformeze.

„Ni se pregătesc haine pe măsură, fără să fim întrebaţi. Se pare că, pentru decidenţi, vocea elevilor contează mai puţin decât felul în care arată”, a mai transmis Consiliul Naţional al Elevilor.

Articolul continuă după reclamă

Protest în haine negre

CNE a îndemnat elevii să poarte haine negre, în semn de protest faţă de introducerea uniformelor.

„Ce putem face? Urmează votul decisiv în Camera Deputaţilor, deci încă le putem arăta că avem o voce. Dacă şi tu crezi că uniforma obligatorie nu rezolvă problemele şcolii româneşti, luni, 28 septembrie, vino îmbrăcat în negru la şcoală, în semn de protest. Da, alegem să purtăm aceeaşi culoare. Diferenţa? De data aceasta, noi alegem. Vorbeşte cu colegii tăi, dă mesajul mai departe şi alătură-te protestului. Educaţia nu se repară la croitorie!”, a adăugat Consiliul Naţional al Elevilor.

Senatul a aprobat, luni, cu 84 de voturi ”pentru”, 18 voturi ”împotrivă” şi patru abţineri, proiectul de lege privind introducerea obligativităţii purtării uniformei şcolare în învăţământul preuniversitar de stat, iniţiat de PSD.

Senatul este primă Cameră sesizată, astfel că propunerea legislativă merge la Camera Deputaţilor, for decizional.

Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.