Ce se întâmplă „când văcuţa-i mulţumită”. Mesajul în versuri al ministrului Educației către studenții agronomi

14 septembrie 2026

Ministrul Mihai Dimian a participat, luni, la deschiderea anului universitar la Universitatea de Ştiinţele Vieţii „Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi (USV), el vorbind în faţa profesorilor şi studenţilor, printre altele, şi despre investiţiile din învăţământ, scrie News.ro.

„Au fost investiţii masive în acest an. Am avut 60 de proiecte pentru digitalizarea universităţilor, un miliard de lei este valoarea totală. A fost dificil de gestionat, pentru că au existat decizii luate în ultimul moment”, a afirmat ministrul Mihai Dimian.

El consideră că acest an a fost unul cu presiune ”foarte mare” pentru realizarea investiţiilor în infrastructura din educaţie.

Mihai Dimian a dat ca exemplu investiţiile în laboratoare, precizând că plăţile vor ajunge probabil la cinci miliarde de lei, după ce în ultimii cinci ani s-au făcut în total plăţi de şapte miliarde de lei. 

În finalul discursului său, ministrul Educaţiei a adresat un mesaj în versuri către studenţii de la Universitatea de Ştiinţele Vieţii „Ion Ionescu de la Brad”.

„Când văcuţa nu dă lapte / Iar AI-ul e în zadar / Ne dăm seama că-i nevoie / De un medic veterinar. Când văcuţa-i mulţumită / Iar fermierul optimist / Ştim că-n fermă îşi face treaba / Un inginer zootehnist”, le-a transmis ministrul studenţilor.

Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.