Direcțiile, secțiile și departamentele raionale și municipale de învățământ vor fi înlocuite cu Agenții Teritoriale pentru Educație (ATE). Parlamentul a votat în lectura a doua proiectul de lege privind reforma „Restart în educație”, care prevede reorganizarea modului de administrare și finanțare a școlilor din Republica Moldova.
Noile agenții vor fi subordonate Ministerului Educației și Cercetării și vor deveni fondatorii școlilor primare, gimnaziilor, liceelor și instituțiilor de învățământ special. ATE vor fi responsabile de selectarea și evaluarea directorilor, monitorizarea calității educației, gestionarea infrastructurii și transportului școlar, precum și de măsurile privind incluziunea, siguranța și digitalizarea proceselor administrative.
Grădinițele și instituțiile extrașcolare vor rămâne în administrarea autorităților publice locale.
Agențiile vor fi conduse de directori selectați prin concurs și numiți pentru un mandat de cinci ani. Aceeași persoană va putea ocupa funcția cel mult două mandate. Funcționarii din actualele direcții raionale și municipale de învățământ vor putea fi transferați în posturile vacante din cadrul ATE.
În UTA Găgăuzia, directorul Agenției Teritoriale pentru Educație va fi numit prin hotărârea Adunării Populare, conform unei propuneri acceptate în cadrul examinării proiectului.
O schimbare importantă vizează și finanțarea școlilor. După transferul către ATE, instituțiile de învățământ vor primi finanțare directă de la bugetul de stat, calculată în funcție de costul standard per elev. În prezent, banii sunt alocați prin intermediul bugetelor locale.
Bugetele școlilor și rapoartele privind executarea acestora vor fi publicate online, astfel încât părinții și comunitățile să poată urmări modul în care sunt cheltuiți banii publici.
Reforma mai reglementează interimatul funcțiilor de director și director adjunct, admiterea la studii superioare și cadrul financiar pentru funcționarea Centrului Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație.
Transferul instituțiilor de învățământ către ATE și aplicarea noului mecanism de finanțare sunt planificate pentru 1 ianuarie 2027. Pentru municipiile Chișinău și Bălți, precum și pentru instituțiile din UTA Găgăuzia, schimbarea va fi amânată până la 1 ianuarie 2028.
