Ministrul interimar al Educației, Mihai Dimian, a venit cu o serie de precizări privind concursul separat de admitere în clasa a IX-a, afirmând că este important ca Parlamentul să decidă cât mai rapid dacă prevederea adoptată în 2023 rămâne în vigoare, este abrogată sau prorogată.
El a arătat, într-o postare pe Facebook, că propunerea legislativă privind abrogarea sau prorogarea prevederilor referitoare la posibilitatea organizării, de către anumite licee și pentru anumite specializări, a unui concurs separat de admitere pentru maximum 50% dintre locuri a avut, săptămâna trecută, un ”traseu sinuos” în Parlament.
Dezbaterea urmează să fie reluată marți, în comisia de specialitate a Senatului, a anunțat ministrul.
”Este însă necesară o clarificare importantă. Dacă Parlamentul dorește ca abrogarea sau prorogarea să producă efecte încă din anul școlar 2026-2027, propunerea legislativă trebuie să conțină și o derogare explicită de la art. 10 alin. (2) din Legea învățământului preuniversitar. În lipsa unei asemenea derogări, modificările aduse Legii învățământului preuniversitar intră în vigoare, potrivit acestui articol, începând cu prima zi a anului școlar următor celui în care sunt adoptate, ceea ce ar însemna anul școlar 2027-2028. Până la modificarea și intrarea în vigoare a legii, Ministerul Educației și Cercetării are obligația de a aplica legea aflată în vigoare”, a precizat Dimian.
În acest sens, MEC trebuie să publice calendarul repartizării și admiterii și metodologia-cadru corespunzătoare.
Potrivit acestuia, de luni vor fi discutate în Comisia de dialog social metodologia revizuită și calendarul admiterii.
”Dacă Parlamentul va decide abrogarea sau prorogarea prevederilor privind concursul separat de admitere, iar noua lege va intra în vigoare pentru anul școlar 2026-2027, ministerul va modifica în consecință metodologia și calendarul. Până atunci, este necesar să pregătim aplicarea legii existente. În același timp, analizând și propunerile primite în procesul de consultare publică, se propune ca, dacă se va ajunge la organizarea acestor concursuri, regulile generale să ofere garanții cât mai puternice de transparență, obiectivitate, echitate și nediscriminare. Varianta inițială a metodologiei prevedea deja că procedura elaborată de fiecare liceu trebuie să respecte aceste principii, iar inspectoratele școlare trebuie să verifice respectarea lor în procesul de avizare”, a subliniat el.
Pentru a elimina orice posibilitate de interpretare, până când procedurile elaborate de fiecare liceu vor putea fi consultate public, în varianta revizuită a metodologiei cadru sunt introduse explicit garanții precum supravegherea audio-video, secretizarea și securizarea lucrărilor scrise, evaluarea digitalizată, prin aplicația informatică utilizată pentru examenele naționale, reguli pentru prevenirea conflictelor de interese, a explicat Mihai Dimian.
Cu alte cuvinte, dacă acest concurs va exista, standardele de integritate și transparență trebuie să fie cel puțin la nivelul celor aplicate examenelor naționale.
”În final, dacă Parlamentul va decide menținerea posibilității organizării unui concurs separat de admitere în anul școlar 2026-2027, recomandarea mea către licee este să trateze cu multă precauție activarea acestei opțiuni.
Consider că, într-o primă etapă, ar fi prudent ca această posibilitate să fie utilizată de un număr redus de licee, într-o logică de pilotare, astfel încât efectele asupra elevilor, echității și procesului de admitere să poată fi evaluate înaintea unei eventuale extinderi. Chiar dacă ne aflăm acum într-un climat tensionat, cred că este important să păstrăm corectă cronologia faptelor”, a transmis el.
Conform acestuia, prevederea privind posibilitatea organizării concursului separat de admitere a fost adoptată de Parlament în iulie 2023, cu aplicare începând cu admiterea din 2027.
În cei peste trei ani care au trecut de atunci, nu a fost promovată o modificare legislativă care să conducă la abrogarea sau prorogarea acesteia. Dezbaterea s-a intensificat acum, când ministerul a ajuns, conform termenelor prevăzute de lege, în situația de a pregăti efectiv aplicarea acestei prevederi.
”Modul în care cred că trebuie procedat atunci când schimbăm reguli importante pentru elevi l-am demonstrat și în aceste câteva luni de mandat. Am pregătit din timp cadrul pentru examenul de Bacalaureat din 2030, astfel încât elevii care intră în această toamnă în clasa a IX-a să cunoască, încă de la începutul liceului, informațiile esențiale privind organizarea și conținutul examenului pe care îl vor susține la finalul studiilor. (…) Nu am așteptat anul 2029 pentru a le spune elevilor cum va arăta Bacalaureatul din 2030. Am considerat că predictibilitatea în educație înseamnă ca regulile importante să fie cunoscute din timp, înainte ca elevii să înceapă parcursul educațional la finalul căruia vor fi evaluați.
Din aceeași perspectivă privesc și admiterea în clasa a IX-a: regulile trebuie clarificate cât mai devreme, iar elevii și părinții trebuie să știe la ce să se aștepte. Tocmai de aceea este important ca Parlamentul să decidă cât mai rapid dacă prevederea adoptată în 2023 rămâne în vigoare, este abrogată sau prorogată. Parlamentul decide cadrul legal. Ministerul are obligația să îl aplice. Iar responsabilitatea noastră comună este ca orice formulă de admitere va rămâne în vigoare să fie predictibilă, transparentă și echitabilă pentru elevi”, a mai arătat Mihai Dimian. AGERPRES/(AS – editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ady Ivaşcu)
