O nouă școală construită în comuna Miroslava, județul Iași, își deschide porțile din 7 septembrie. Investiția de aproape 33 de milioane de lei are o capacitate de 630 de elevi și va permite renunțarea la cursurile în două schimburi.
Noua „Școală Verde” din satul Valea Adâncă, comuna Miroslava, a fost finalizată și va fi deschisă odată cu începerea anului școlar 2026-2027. Proiectul a fost finanțat prin PNRR și a costat aproximativ 33 de milioane de lei.
Din această sumă, 31,29 milioane de lei reprezintă finanțare nerambursabilă prin PNRR, iar aproximativ 1,78 milioane de lei sunt contribuția comunei Miroslava din bugetul local. Proiectul a fost implementat în 25 de luni.
20 de clase primare vor începe cursurile în noua școală
Clădirea are o suprafață desfășurată de aproximativ 3.500 de metri pătrați și este construită pe un teren de circa 7.200 de metri pătrați. Școala are parter și două etaje și a fost proiectată pentru 630 de elevi pe schimb.
Începând cu 7 septembrie, în noua clădire vor învăța 20 de clase primare. Conducerea școlii intenționează să solicite și două clase suplimentare, pentru clasele a II-a și a III-a, unde există o cerere ridicată pentru transferuri din municipiul Iași.
Citește mai mult în Ziarul de Iași.
