Candidații care au participat la a doua sesiune a examenului de Bacalaureat 2026 își vor afla rezultatele marți, 18 august. Ministrul interimar al Educației, Mihai Dimian, a anunțat luni că notele ar urma să fie publicate online până la ora 09.00.
Peste 33.000 de candidați s-au înscris la această sesiune, care a început pe 3 august cu probele de evaluare a competențelor. Probele scrise s-au desfășurat începând cu 10 august.
Bacalaureat 2026, sesiunea de toamnă. Când se publică rezultatele
Mihai Dimian a anunțat pe Facebook când intenționează Ministerul Educației să publice rezultatele.
”Ne-am planificat ca mâine, până la ora 9, să publicăm online rezultatele acestei sesiuni de Bacalaureat. La fiecare trei candidaţi, unul va avea motive să zâmbească”, a scris, luni, pe Facebook, ministrul interimar al Educaţiei, Mihai Dimian.
Ministrul a transmis și un mesaj candidaților care nu vor obține de această dată media necesară pentru promovare.
”Celor care nu vor reuşi de această dată le spun că un examen nereuşit acum nu închide drumul lor mai departe. Îi încurajez să se pregătească în continuare, iar zâmbetul va fi al lor în 2027”.


Peste 33.000 de candidați s-au înscris
La a doua sesiune a Bacalaureatului din acest an s-au înscris, în total, peste 33.000 de candidați.
Examenul a început în 3 august, cu probele de evaluare a competențelor, iar testările scrise au avut loc din 10 august.
După afișarea rezultatelor inițiale din 18 august, candidații vor putea depune contestații.
Când apar rezultatele finale
Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor, vor fi comunicate pe 24 august.
La prima sesiune a Bacalaureatului 2026 s-au înscris aproape 131.000 de candidați, iar rata de succes după contestații a fost de 76,9%.
