Aquacaraș a continuat și în acest an tradiția de a recompensa performanța în educație, premiind tinerii care au obținut rezultate remarcabile la învățătură și au reprezentat cu succes județul Caraș-Severin în competiții și programe educaționale de prestigiu.
În cadrul evenimentului organizat de societate au fost recompensați absolvenții de liceu care au promovat examenul național de Bacalaureat cu medii de minimum 9,80, absolvenții programelor de masterat ale Centrului Universitar UBB din Reșița care au obținut medii de cel puțin 9,80, precum și tinerii care s-au remarcat prin rezultate excepționale în concursuri și proiecte educaționale desfășurate la nivel național și internațional.
La ceremonia de premiere au fost prezenți directorul general al Aquacaraș, Gheorghe Filipescu, și președintele Consiliului de Administrație al societății, Cristi Bâtea, care i-au felicitat pe laureați pentru rezultatele obținute.
Conducerea Aquacaraș subliniază că susținerea performanței școlare reprezintă o investiție în viitorul comunității și că astfel de inițiative au rolul de a încuraja tinerii să își urmeze obiectivele și să aspire la excelență.
„Ne dorim ca aceste premii să fie mai mult decât o recompensă simbolică. Ele reprezintă aprecierea noastră pentru efortul, disciplina și ambiția acestor tineri, care demonstrează că și în Caraș-Severin există excelență. Sperăm ca mulți dintre ei să aleagă, după finalizarea studiilor, să se întoarcă acasă și să contribuie la dezvoltarea comunității din care provin”, a declarat directorul general al Aquacaraș, Gheorghe Filipescu.
Programul de premiere a devenit deja o tradiție pentru Aquacaraș și reflectă implicarea companiei în viața comunității, dincolo de activitatea sa de furnizare a serviciilor de apă și canalizare. Prin recunoașterea performanțelor școlare și academice, societatea își reafirmă angajamentul de a susține educația și de a promova modelele de succes în rândul tinerei generații.
Evenimentul s-a încheiat cu acordarea diplomelor și premiilor pentru tinerii care, prin rezultatele lor, confirmă că județul Caraș-Severin are o generație capabilă să performeze la cel mai înalt nivel.

