Galaţi: Marţi, Gala Excelenţei în Educaţie 2026 în Grădina Publică

18 iulie 2026

Reprogramată pentru data de 7 iulie, Gala Excelenţei în Educaţie 2026 va premia peste 1.000 de elevi, studenţi şi cadre didactice din Galaţi.

„Una dintre cele mai frumoase şi importante tradiţii ale Galaţiului, Gala Excelenţei în Educaţie, a ajuns la ediţia a şasea. Vă invit mâine, 7 iulie, de la ora 17.00, în Grădina Publică să ne bucurăm alături de elevii care au obţinut rezultate deosebite, de profesorii care îi îndrumă şi de familiile care îi susţin în drumul lor către performanţă. Într-o societate aflată mereu în schimbare, educaţia rămâne cea mai sigură investiţie în viitor. Avem datoria nu doar să construim şi să modernizăm şcoli, laboratoare sau săli de sport, ci şi să recompensăm excelenţa, munca şi perseverenţa. Fiecare premiu din această Gală reprezintă o poveste despre ambiţie, disciplină şi dorinţa de a depăşi limitele. Sunt valori care ne dau încredere că viitorul oraşului este pe mâini bune. Mâine vom fi alături de cei mai buni ambasadori ai Galaţiului. Le mulţumesc tuturor partenerilor care sprijină excelenţa!”, este mesajul primarului municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu.

Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.