O problemă la matematică pentru elevii de clasa întâi a stârnit o dezbatere aprinsă în rândul părinților pe rețelele de socializare.
Mulți cred că exercițiul nu este potrivit pentru elevii din clasa I, în timp ce alții susțin că problema nu este de matematică, ci de formularea cerinței.
Exercițiul a fost publicat pe o pagină de Facebook dedicată matematicii, fiind însoțit de întrebarea dacă este adecvat pentru elevii din clasa I.
Problema de matematică pentru clasa I care i-a pus în încurcătură pe părinți. Tu îi găsești rezolvarea?
În enunț se precizează că Paula are în pușculiță o bancnotă cu o valoare mai mică de 20 de euro, dar mai mare de 5 euro, precum și două monede euro cu valori diferite. Elevii trebuie să stabilească ce produse poate cumpăra Paula cu banii pe care îi are.
În comentarii au apărut opinii împărțite. Unii consideră că exercițiul este potrivit pentru elevii de clasa I, deoarece se bazează pe noțiunile despre bani predate la școală.
Citește și: Românii care trăiesc în aceste clădiri vor fi scutiți de taxe și impozite. De când se aplică legea?
Alții susțin însă că enunțul este prea complicat pentru copiii care abia încep să citească și să înțeleagă un text.
Unii părinți au povestit că cei mici au rezolvat exercițiul fără dificultăți, inclusiv copii cu dificultăți de dezvoltare. Alții au afirmat că adevărata problemă nu este calculul matematic, ci formularea cerinței.
Un comentariu menționa că textul a fost atât de neclar, încât chiar și un adult a fost nevoit să îl citească de mai multe ori pentru a înțelege exact ce se cere.
Formularea care a stârnit controverse
Cea mai discutată parte a enunțului este formularea potrivit căreia Paula are „o bancnotă mai mică de 20 de euro și mai mare de 5 euro”, precum și două monede euro diferite.
Unii părinți consideră că exprimarea poate crea confuzie și că ar fi fost mai clar să se spună direct că este vorba despre o singură bancnotă cu o valoare cuprinsă între 5 și 20 de euro.
Alții sunt de părere că tocmai astfel de exerciții îi ajută pe copii să își dezvolte gândirea logică și capacitatea de a înțelege corect un text.
Citește și: Problemă de matematică devenită virală pe Internet: ”8 ÷ 2(2+2) = ?” Pare simplă. Poți să o rezolvi?
Care este soluția corectă?
Dintre bancnotele euro aflate în circulație, singura cu o valoare mai mare de 5 euro și mai mică de 20 de euro este bancnota de 10 euro. Dacă cele două monede au valori diferite și sunt de 2 euro și 1 euro, Paula are în total 13 euro.
Prin urmare, ea poate cumpăra:
- pixuri (7 euro);
- hârtie colorată (2 euro);
- creion (11 euro);
- pixuri și hârtie colorată (9 euro);
- creion și hârtie colorată (13 euro).
În schimb, nu poate cumpăra markere și un creion împreună și nici toate produsele, deoarece suma de 13 euro nu este suficientă.
