Elevul din Covasna cu cea mai mare medie la BAC a depus contestaţie. Care a fost nota finală primită

13 iulie 2026

Potrivit weradio.ro, elevul din Covasna cu cea mai mare medie din judeţ a obţinut 9,95 la Limba şi Literatura Română. A vrut 10, dar contestaţia i-a luat 0,5 puncte în loc să-i ofere astfel că nota finală a fost de 9,90. După această contestaţie media finală a scăzut de la 9,98 la 9,96.

Conform datelor, în această sesiune a Bacalaureatului 2026 au fost depuse peste 55.000 de constestaţii la nivel naţional, mai puţine însă decât anul trecut. Cele mai multe contestaţii au fost depuse la Limba şi Literatura Română.

Rezultate finale Bac 2026. Cum arată situaţia în fiecare judeţ

Articolul continuă după reclamă

Rata de promovare a urcat la 76,9%, în creștere cu 2,1 puncte procentuale față de prima afișare. Potrivit datelor oficiale, au promovat examenul 97.020 de candidați din toate promoțiile. Dintre aceștia, 92.502 provin din promoția curentă, pentru care rata de promovare este de 81,6%, iar 4.518 sunt din promoțiile anterioare, cu o rată de promovare de 35,1%.

Rezultatele finale, repartizate pe fiecare judeţ, pot fi vizualizate pe site-ul oficial al Ministerului Educaţiei

Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.