Județul în care cei mai mulți elevi au picat BAC-ul în 2026. Diferență de peste 26 de puncte între primul și ultimul județ

9 iulie 2026

Cel mai slab rezultat a fost înregistrat în județul Ilfov, care ocupă ultimul loc în clasamentul promovării pentru absolvenții promoției 2026.

Potrivit datelor oficiale, Ilfov a înregistrat o rată de promovabilitate a examenului de Bacalaureat 2026 de 63,4%, cea mai scăzută din țară în rândul candidaților din promoția curentă.

Dacă luăm în calcul și candidații din promoțiile anterioare care au susținut examenul de bacalaureat în această sesiune, Ilfov are o rată de promovare de 55,3%, în timp ce Cluj are o rată de promovare de peste 81% pentru toți candidații.

Alte județe cu rezultate la BAC 2026 sub media națională sunt:

  • Mehedinți – 66,3%;
  • Călărași – 68,2%;
  • Ialomița – 68,4%;
  • Teleorman – 69,0%;
  • Giurgiu – 69,2%.

Datele arată că în aceste județe mai mult de trei din zece absolvenți ai promoției curente nu au reușit să promoveze examenul de Bacalaureat din prima sesiune.

Județul Ilfov are cea mai scăzută rată de promovare pentru al șaptelea an la rând.

Harta - Rata promovare BAC 2026
Harta – Rata promovare BAC 2026 Foto: Captură document Ministerul Educației

Cluj conduce clasamentul național

La polul opus se află județul Cluj, cu o rată de promovare a examenului de Bacalaureat de de 89,9%, cea mai mare din România.

În topul județelor cu cele mai bune rezultate se mai află:

  • Brașov – 86,2%;
  • Alba – 85,5%;
  • Brăila – 85,1%;
  • Iași – 84,8%.

Municipiul București a înregistrat o rată de promovare de 84,4%, peste media națională. Cele mai bune rezultate din Capitală au fost obținute în Sectorul 2 (87,9%) și Sectorul 1 (87,0%).

Între Cluj, liderul clasamentului în ceea ce privește rata de promovare la BAC 2026, și Ilfov, județul aflat pe ultima poziție, există o diferență de 26,5 puncte procentuale.

Statisticile evidențiază decalaje importante între județe în ceea ce privește rezultatele la examenul de Bacalaureat 2026.

La nivel național, înainte de contestații, rata de promovare este de 79,7% pentru absolvenții promoției curente și de 74,8% pentru toți candidații, inclusiv cei din promoțiile anterioare.

La examen s-au înscris 130.854 de candidați, dintre care 126.169 au fost prezenți. Au promovat 94.345 de elevi, dintre care 90.263 provin din promoția curentă.

În total, 45 de candidați au încheiat examenul de Bacalaureat cu media 10 înainte de contestații.

Matematica a fost materia la care elevii de liceu au reușit să obțină cele mai multe medii de zece la Bacalaureat 2026.

Rezultatele sunt provizorii și pot fi modificate după soluționarea contestațiilor, când Ministerul Educației va publica situația finală a examenului de Bacalaureat 2026.

Rezultatele pentru Bacalaureat 2026 au fost publicate pe edu.ro în jurul orei 9:00.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Urmărește cel mai nou VIDEO

Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.