Ediția a IV-a a Fondului Prahova pentru Educație ajunge la final, lăsând în urmă proiecte care au transformat atât spații, cât și experiențe de învățare.
Prin cele 12 proiecte implementate, 9 în mediul urban și 3 în mediul rural, peste 5.000 de copii și tineri au participat la mai mult de 325 de activități educaționale, cu sprijinul a peste 600 de voluntari care și-au oferit timpul și energia pentru a crea oportunități de învățare mai bune pentru elevi.
În această ediție, au fost amenajate sau modernizate 1 amfiteatru exterior, 4 spații de învățare outdoor, 5 laboratoare și biblioteci școlare, 1 teren de sport și 1 grup sanitar.
Dincolo de cifre, ediția a IV-a a Fondului Prahova Pentru Educație lasă în urmă comunități mai implicate, condiții mai bune de învățare, spații educaționale moderne și experiențe de învățare care vor continua să producă impact și în anii următori.
Fondul Prahova pentru Educație – ediția a IV-a, este un program de finanțare privată coordonat de Fundatia Comunitara Prahova, finanțat de OMV Petrom, cu contribuția Poerner România, pentru a susține proiecte educaționale dezvoltate de către organizații neguvernamentale, unități de învățământ sau instituții publice din județul Prahova.
