Publicat de andreeadaraban,
27 iunie 2026, 09:26
În timp ce elevii de clasa a VIII-a au încheiat Evaluarea Națională, iar absolvenții de liceu se pregătesc pentru examenul de Bacalaureat, dezbaterea despre reforma educației revine în prim-plan. Din această toamnă, alte 11 licee se alătură Programului Național de Pilotare a planurilor-cadru alternative, astfel încât numărul unităților implicate ajunge la 43.
Expertul în educație Marian Staș consideră că schimbările aflate în desfășurare reprezintă un moment de cotitură pentru școala românească și susține că actualul sistem de evaluare nu mai răspunde nevoilor reale ale elevilor.
Invitat în emisiunea Starea Educației, Marian Staș a declarat că atât Evaluarea Națională, cât și Bacalaureatul funcționează după o filozofie depășită. „Știm că lucrurile nu sunt așa cum ar trebui să fie, dar e un fel de cal mort pe care îl târâm după noi, ani și ani, incapabili să mutăm decisiv la nivel de sistem”, afirmă expertul.
Marian Staș consideră că școala românească acordă prea multă importanță rezultatelor măsurabile și prea puțină dezvoltării reale a elevilor. „Output este rezultatul brut, tehnic, specific și măsurabil. De pildă, am luat media 9,50 la Evaluarea Națională. Outcome înseamnă, de fapt, valoarea adăugată. Care este potențialul meu? Cum ceea ce învăț mă ajută să devin și mai performant și mai bun în anii care vin?”, explică acesta. În opinia sa, succesul educațional ar trebui evaluat prin impactul pe termen lung asupra parcursului profesional și personal al absolvenților.
Expertul apreciază că extinderea programului de pilotare a planurilor-cadru alternative reprezintă una dintre cele mai importante transformări din învățământul românesc. „România iese cu sistemul public de educație din paradigma comunistă centralizată”, afirmă Marian Staș. El consideră că autonomia curriculară oferită liceelor marchează trecerea „de la ceea ce înseamnă centralizare de tip comunist la subsidiaritate de tip european”, prin posibilitatea ca unitățile de învățământ să aloce până la 60% din curriculum disciplinelor alese din oferta proprie.
Ca exemplu de bună practică, Marian Staș indică experiența Colegiului Tehnic „Unirea” din Pașcani, pe care îl consideră „nava amiral a pilotării curriculare”.
Elevii beneficiază aici de sesiuni de învățare mai lungi, bazate pe proiecte, iar în ultimul an de liceu dezvoltă un proiect practic de tip „capstone”, pornind de la o idee și ajungând până la un plan de afaceri. „Eu cred că asta înseamnă o modalitate de evaluare infinit mai relevantă, mai apropiată de realitate și mai corectă decât cea doar cu note de 7, 8 sau 9”, afirmă expertul.
Redăm, mai jos, interviul integral:
Andreea Daraban: Săptămâna aceasta a fost cu mari emoții pentru absolvenții de liceu, dar și pentru părinții acestora. De altfel, în fiecare an, Evaluarea Națională de la clasa a VIII-a creează un tumult general. Chiar dacă nu ai copii care susțin examenul, tot te cuprind emoțiile. O fi oare la fel și în alte țări când se susține un examen național?
Marian Staș: Sigur că emoțiile legate de școală, de educație și de încheierea unor cicluri, momente materializate prin evaluări, au în ele o încărcătură emoțională și rațională deosebită. E firesc să fie așa. E normal atunci când suntem puși să dăm seama câtă carte știm, într-un fel sau altul. În ceea ce privește eterna și fascinanta Românie, aici lucrurile sunt într-un siaj deopotrivă de mediocritate și de inerție, care și-a trăit traiul și și-a mâncat mălaiul de foarte multă vreme. Și mă refer la ceea ce înseamnă actuala structură și filozofie atât a Evaluării Naționale cât și-a examenului de Bacalaureat. Știm că lucrurile nu sunt așa cum ar trebui să fie, dar e, cum să zic, un fel de cal mort pe care îl târâm așa după noi, ani și ani și ani, incapabili să mutăm decisiv la nivel de sistem. Și îmi asum fiecare caracterizare pe care o fac. Pentru că, de pildă, Evaluarea Națională, din punctul de vedere cel puțin al probei de matematică, este un construct malonest, atât din punct de vedere al conținutului cât și din punct de vedere docimologic, adică al felului în care sunt alocate punctele pe problemele respective și care îmbată la greu și părinții și copii cu apă rece, crezând sau creându-le falsa impresie că dacă iau 8,50 sau 9 la acele probe, cum sunt ele acolo, și știu matematică. Nimic mai fals. La fel și cu Bacalaureatul, cel puțin în probele de Română și Istorie, care sunt croite tot așa malonest, structural, creând falsa impresie că elevii și știu Română și Istorie dacă iau nota 6, de pildă, rezolvând subiectele I și II, care de fapt nu sunt de Română și de Istorie, ci sunt recunoaștere de text. Nu întâmplător, și cu asta închei analiza mea, nu întâmplător, anul trecut, la simularea de Bacalaureat, foarte mulți elevi au plecat după ce au rezolvat primele două subiecte pentru că subiectul al treilea, care într-adevăr însemna să știi Istorie pe bune, eseul respectiv pe care proba îl solicita, valorează 30 de puncte, adică nu are niciun fel de impact asupra faptului de a promova sau nu. Dacă știu subiectele I și II și recunosc textul așa cum se cuvine, promovez de fapt fără să știu Istorie pe bune și fără să știu Română pe bune.
Andreea Daraban: În multe sisteme educaționale se discută despre evaluare continuă și portofolii educaționale. România rămâne dependentă de examenele cu miză foarte mare. Vom putea schimba această paradigmă? Pentru că nimeni nu spune că nu trebuie să evaluăm, dimpotrivă.
Marian Staș: Evident că e nevoie să evaluăm, clipă de clipă, într-un fel sau altul. Iar dacă toată evaluarea stă doar în nenorocitele astea de puncte și în toată birocrația de sfârșit de clasa VIII-a sau de sfârșit de clasa a XII-a, nu bineînțeles. Dar așa e românul, după cum ne amintim foarte bine de la Titu Maiorescu, începând de la 1865, formă fără fond. Și atunci cum maschezi lipsa de fond și superficialitatea și toată, cum să zic așa, malonestitatea de care vorbeam? Hai să punem puncte, să facem liste, să facem tabele, să repartizăm computerizat, adică toate nebuniile pământului care nu fac decât să valideze o birocrație nenorocită, lasă că se mai și blochează platformele de încărcat lucrări, așa cum am auzit, ducând în derizoriu un aspect esențial și aș vrea să-l marchez aici încă o dată, ca să învățăm cu toții, din toată povestea asta. De ce? Pentru că ne e frică să ne asumăm evaluările alea care sunt subtile și care nu pot fi în mod necesar cuantificate. Putem să le cuantificăm dacă avem curaj, dacă suntem înțelepți. Cei doi termeni esențiali din economie la care mă refer sunt ”output” și ”outcome”. Output este rezultatul brut, tehnic, specific și măsurabil, cuantificabil. De pildă, output este așa: am luat media 9.50 la Evaluarea Națională. 9.50 este un parametru de tip output, de ieșire. Outcome înseamnă, de fapt, valoarea adăugată. Ce fac? Care este potențialul meu? Cum ceea ce învăț mă ajută să devin și mai performant și mai bun în anii care vin? De pildă, un parametru de tip outcome poate să fie, să zicem, în cazul liceelor care pilotează planuri cadru noi, procentul de angajabilitate sporit în ceea ce privește copiii care absolvă, de pildă, colegiile tehnologice cu planuri cadru din alt film. Acela este un lucru pe care nu-l putem măsura încă. Dar în mod cert, toate lucrurile serioase și forme cu fond și toate transformările și Curriculum la decizia elevilor din oferta școlii (CDEOȘ) și toate celelalte, în mod cert, își vor aduce contribuția și vor genera un potențial încă necuantificabil, dar relevant, în ceea ce privește, de pildă, așa cum spuneam, potențialul de angajabilitate al viitorilor absolvenți.
Andreea Daraban: Această generație de absolvenți de clasa a VIII-a este prima generație care va învăța după noi planuri cadru, după programe școlare noi și va susține și un alt tip de Bacalaureat. Pe de altă parte, încă 11 licee s-au înscris în programul de pilotare a planurilor cadru alternative, iar numărul total a ajuns la 43 la nivel național. Cât de importante sunt aceste schimbări care vor avea loc în ciuda a ceea ce se întâmplă atât pe scena politică din România cât și în educație?
Marian Staș: Relevanța este absolută, pentru că începând cu anii 2021-2022, când primele școli și-au asumat pilotări curriculare de un anume gen și iar procesul este amplificat acum la nivel de sistem, prin acest program de pilotare, cu cele 43 de licee care și-au luat soarta curriculară în propriile mâini, România iese cu sistemul public de educației din paradigma comunistă centralizată. Așa cum excepțional, în opinia mea, a caracterizat procesul fostul ministru Daniel David, este cel mai distructiv proces pozitiv menit să schimbe paradigma depășită în sistemul public al educației, și-anume comutând superb cu 43 de licee de la ceea ce înseamnă centralizare de tip comunist la subsidiaritate de tip european, unde liceele au la dispoziție până la 60% Curriculum la decizia elevilor din oferta școlii (CDEOȘ).
Andreea Daraban: Aș vrea foarte mult să facem o diferență între ceea ce înseamnă planurile cadru noi, care vor intra în vigoare pentru toată lumea din toamnă, și ceea ce presupune acest program pilot de planuri cadru alternative, pentru că nu știu dacă toată lumea înțelege diferențele.
Marian Staș: Ce fac planurile cadru de sistem? Împart bugetul de timp, de număr de ore, din clasa a IX-a până în clasa a a XII-a în trei mari categorii, o ”struțo-cămilă” cum îi spun eu și o să vedeți imediat de ce. Alocând 50% din buget pentru Trunchiul Comun (TC), deci pentru corpul de cunoștințe obligatorii pentru toți copiii, alocând 35% din buget pentru ceea ce se numește Curriculum de Specialitate (CS), adică un fel de uman și real reinterpretat, vorbim de 85% tot din pixul Ministerului Educației, lăsăm 15% la dispoziție elevilor să aleagă din oferta școlii. Cele 15% înseamnă 10% în clasele a IX-a și a X-a, respectiv 20% în clasele a XI-a și a XII-a. Și este această ”struțo-cămilă” iarăși un caz nefericit de formă fără fond. Paradigma pe care ministrul Daniel David a creat-o, prin ordinul de anul trecut, împarte același buget anual de ore din clasele a IX-a până în clasele a XII-a. Și anume, exact același buget de ore pentru Trunchiul Comun obligatoriu pentru toate liceele din România, care înseamnă cam 1800 de ore, lăsând la dispoziția liceelor până la 2200 de ore, din clasa a IX-a până în a XII-a, pentru ca ele să-și facă un portofoliu de Curriculum la decizia elevilor din oferta școlii. Asta înseamnă că în clasele a IX-a și a X-a, raportul dintre Trunchi Comun și CDEOȘ este de aproximativ 60% la 40%, așa cum e normal, cum e firesc, iar în clasele a XI-a și a XII-a, raportul se inversează: până la 40% Trunchi Comun și până la 60% CDEOȘ. Asta face structural diferit programul de pilotare curriculară alternativă și sunt extrem de recunoscător și de bucuros că 43 de licee au avut curajul, pe de-o parte, să proiecteze astfel de planuri cadru. Primele 32 au proiectat 77 de planuri cadru, din care încă 11 licee și-au ales și-au intrat în această echipă superbă de licee care redefinesc și care rescriu istoria educației din România, aducând-o în secolul XXI, așa cum spuneam, prin principiul esențial curriculum oferit de școală.
Andreea Daraban: În contextul acestor noi planuri cadru alternative, credeți că putem ajunge la o școală în care succesul să fie definit mai degrabă prin competențe și dezvoltare personală decât prin medii și clasamente?
Marian Staș: Răspunsul cert este da, din tot sufletul și cu toată asumarea și rațională și emoțională. Și am să vă dau un exemplu, necitat foarte des, dar din alt film, pe care minunații de la Colegiul Tehnic ”Unirea” din Pașcani l-au pus deja în fapt prin aceste planuri cadru. Eu am considerat întotdeauna că echipa de la Pașcani este nava amirală a pilotării curriculare. Mai sunt și altele, dar în esență oamenii aceia fac un lucru excepțional. De pildă, alocă în loc de 50 de minute pe unitatea de lucru, 75 de minute. Sesiunile de lucru sunt un pic mai extinse, ca să poată să lucreze așa cum se cuvine. Au un procent foarte consistent de ceea ce înseamnă învățare bazată pe proiecte. În clasa a XII-a ocupă anul respectiv cu două lucruri, și anume pregătirea pentru Bacalaureat și pentru Universitate, și ceea ce se cheamă proiect de tip ”capstone”, adică o chestie practică, un proces practic pornit din primul modul până în al cincilea, începând cu o idee de afaceri, începând cu un proiect tehnic pe care îl construiesc, pe care îl validează, pe care îl justifică teoretic și pe care îl aduc în faza de plan de afaceri. Eu cred că asta înseamnă o modalitate de evaluare infinit mai relevantă, mai apropiată de realitate și mai corectă decât cea doar cu note de 7, 8 sau 9 sau mai știu eu ce. Asta înseamnă, de fapt, o schimbare de paradigmă, pentru că asta înseamnă deschidere, încredere, curaj, viziune, aplicate în particular la felul în care decurge fiecare oră, la felul în care fiecare disciplină este acolo prezentă și la felul în care întregul an este structurat, așa cum spuneam, cu până la 60% opțiuni, astfel încât copiii să învețe să aleagă. Este o competență esențială pentru viață, să învățăm să evaluăm opțiuni alternative și să decidem ce este cel mai bine pentru noi într-un anumit moment.
Andreea Daraban: Cum ar trebui să arate, în opinia dumneavoastră, ”fișa de succes” a unui absolvent de gimnaziu sau de liceu?
Marian Staș: Aș vrea întâi, pentru conformitatea și pentru istorie, să vă mai dau două detalii, ca să știți de unde a început întregul proces în 2021. Vă aduceți aminte că au fost cinci școli publice care au pornit pilotarea, patru gimnazii și un liceu. În România sunt cam vreo 4.800 de gimnazii în total. Deci, cu alte cuvinte, procentul școlilor gimnaziale care și-au asumat pilotarea curriculară, patru din 4.800, este de 0,08%. Iar un liceu din 1.400 înseamnă 0,07%. Așa a început istoria, cu 0,08% și cu 0,07%. Iar ca să ajungem la ceea ce înseamnă felul în care așa ceva va avea impact asupra copiilor, păi în primul și în primul rând le va cultiva valori. Le va cultiva asumare, curaj, viziune, seriozitate, integritate și ceva foarte important, toate lucrurile pe care le vor învăța în liceu, le vor folosi și le vor plăcea. Pentru că lucrurile respective sunt apropiate de nevoile lor, de interesele lor, coroborat cu încă un aspect important, și anume, conștientizarea faptului că în fiecare clipă avem de acceptat atât ceea ce înseamnă Trunchiul Comun, deci cu alte cuvinte, un anume tip de servitute, de a învăța ceea ce toată lumea învață, completat sau complementat cu fiecare dintre visurile noastre, dintre aspirațiile noastre și așa mai departe. E un proces care, în mod cert, va schimba și cultura școlilor și atitudinea părinților față de acele școli, dar mai ales va schimba destinele și viitorul copiilor noștri.
Varianta audio a interviului: