Sindicatele din Educație solicită Guvernului retragerea imediată din dezbaterea publică a proiectului de lege privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, susținând că varianta actuală a proiectului reprezintă ‘o încălcare flagrantă’ a legislației în vigoare.
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Federația Sindicatelor din Educație ‘Spiru Haret’ și Federația Națională Sindicală ‘Alma Mater’ – organizații sindicale reprezentative la nivelul sectoarelor de negociere colectivă învățământ preuniversitar, universitar și cercetare, reunind interesele a peste 300.000 de salariați – solicită ‘ferm’ Guvernului retragerea imediată din dezbaterea publică a proiectului de lege privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
‘Varianta de proiect pusă în dezbatere reprezintă o încălcare flagrantă a legislației în vigoare, o sfidare fățișă a angajamentelor asumate anterior în fața salariaților din învățământ și a opiniei publice, precum și o dovadă incontestabilă de dispreț la adresa întregului sistem național de învățământ. În loc să corecteze anomaliile din trecut, acest proiect afundă și mai mult statutul personalului didactic în precaritate și impredictibilitate’, se arată într-un comunicat al sindicaliștilor din Educație remis miercuri.
Aceștia reclamă, între altele, încălcarea ‘flagrantă’ a OUG nr. 57/2023, considerând că draftul actual ‘ignoră complet actul normativ obținut în urma protestelor masive din ultimii ani’.
‘OUG nr. 57/2023 stabilește clar și fără echivoc că baza de calcul pentru salarizarea din învățământ trebuie raportată la salariul mediu brut pe economie pentru profesorul debutant, principiu radiat din proiectul de lege. De asemenea, grila de salarizare trebuie astfel construită încât să țină cont de evoluția în carieră pentru motivarea corpului profesoral. Este imperios necesar ca raportul dintre salariul de bază maxim (la gradația zero pentru un profesor din învățământul preuniversitar) și salariul profesorului debutant să fie de cel puțin 1,47:1. De ce pentru alte categorii socio-profesionale se ține cont de evoluția în carieră, iar pentru învățământul preuniversitar nu?’, se menționează în comunicat.
Totodată, sindicaliștii invocă nerespectarea acordurilor stabilite cu Banca Mondială și Ministerul Muncii, amintind că în anul 2024 s-a agreat ca salariul maxim al unui profesor din învățământul preuniversitar (cu gradul I și vechime maximă) să fie echivalat cu cel al unui medic specialist.
‘Grile și coeficienți umilitori: Este de-a dreptul inacceptabil ca salariul maxim al unui profesor din învățământul preuniversitar să nu atingă nici măcar coeficientul 3 pe o scară de la 1 la 8! Prin această ierarhizare, personalul din școli este menținut în pătrimea inferioară a grilei de salarizare din sectorul bugetar’, acuză sindicaliștii.
Ei reclamă și anularea sau diminuarea unor drepturi salariale, menționând că proiectul de lege ‘anulează indemnizația pentru titlul științific de doctor, ceea ce conduce la pierderea atractivității studiilor doctorale și la reducerea veniturilor celor care beneficiază în prezent de această indemnizație’.
De asemenea, sindicaliștii atrag atenția guvernanților privitor la promisiuni neonorate din trecut de către aceștia.
‘Cu ocazia adoptării Legii salarizării nr. 153/2017, lege prin care salariile medicilor au crescut consistent, iar mărirea acestora s-a făcut într-o singură tranșă, guvernanții de atunci au promis că, în următoarea lege a salarizării, următoarea categorie de salariați tratată cu prioritate va fi cea a profesorilor! Acum profesorii trebuie să mai aștepte. Până când? Un stat care, prin cei care-l conduc, nu este în stare să găsească resursele financiare pentru finanțarea corectă a educației este un stat eșuat!’, se afirmă în comunicat.
Federațiile sindicale reprezentative din sistemul educațional avertizează că ‘tăcerea sau mimarea consultării publice nu vor stinge revolta legitimă a angajaților din învățământ’.
‘Dacă cei care gestionează acum problemele țării nu sunt capabili să facă o lege a salarizării echitabilă, prin care salariaților din educație să li se recunoască importanța muncii prestate, singura soluție este retragerea proiectului și începerea unor negocieri reale și serioase cu viitorul Guvern’, au transmis sindicaliștii.
Sindicaliștii din Educație au anunțat că vor protesta miercuri în fața Guvernului și a Parlamentului, nemulțumiți de prevederile proiectului noii legi a salarizării. Potrivit unor surse sindicale, la protest sunt așteptate să participe aproximativ 20.000 de persoane.
Manifestația va avea loc între orele 10:00 și 14:30, potrivit unui comunicat al Jandarmeriei Capitalei. AGERPRES/ (AS – redactor: Daniel Florea, editor: Antonia Niță, editor online: Ada Vîlceanu)
