Primăria Craiova a premiat excelența în educație și și-a onorat eroii

7 iunie 2026

Teatrul National “Marin Sorescu” a fost gazda unei ceremonii solemne, organizată de Primăria Craiova. În cadrul acesteia,  s-a acordat titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Craiova celor doi eroi din Parcul „Nicolae Romanescu”. De asemenea, au fost premiați elevii și profesorii care au obținut rezultate remarcabile la olimpiadele naționale si internaționale.

Craiova știe să își premieze eroii și excelența în educație. Acest lucru s-a întâmplat în cadrul Zilelor Craiovei, în timpul unei ședințe solemne a Consiliului Local Municipal Craiova, organizată la Teatrul Național “Marin Sorescu”. „Craiova își recapătă din ce în ce mai mult strălucirea. Investim foarte mult în ceea ce înseamnă infrastructură, cultură. Astăzi, suntem aici pentru a premia copiii și tinerii cu care ne mândrim, care au obținut medalii la concursurile și olimpiadele școlare și pe care ne dorim să îi păstrăm acasă, pentru a dezvolta și în viitor acest oraș. Acordăm și încă două titluri de cetățean de onoare, după ce în urmă cu două săptămâni am premiat echipa de fotbal Universitatea Craiova. Astăzi vorbim despre doi cetățeni de onoare pe care ni i-am dori aproape în momentele de cumpănă ale vieții noastre, doi oameni cărora le datorăm recunoștința și respectul nostru. Ce este inedit? Unul dintre ei nu estenici craiovean, nici român și nici măcar european. Vine din India și a făcut un act de eroism pentru care orașul vrea să îi acorde o recunoaștere”, a precizat Lia Olguța Vasilescu – primarul Craiovei.

Onoare eroilor

Vipan Kumar și Mădălin Popescu au devenit cetățeni de onoare ai Municipiului Craiova. Decizia Primăriei vine în urma incidentului grav petrecut în data de 17 ianuarie, în Parcul „Nicolae Romanescu”, atunci când o fetiță de aproximativ cinci ani a căzut în lacul parțial înghețat, după ce stratul de gheață s-a rupt sub ea. Vipan Kumar a sărit în apă, a ajuns la fetiță și a menținut-o la suprafață timp de aproximativ 30 de minute, până la sosirea echipajelor de intervenție. Bărbatul are 47 de ani, este cetățean de origine indiană și lucrează în Craiova de doi ani, ca muncitor necalificat în cadrul unei firme de construcții din județul Dolj. Este căsătorit și are o fetiță de opt ani. Și tatăl fetiței a intervenit imediat, însă a rămas blocat în gheață, fără a reuși să o salveze. Mădălin Popescu este craioveanul care a intrat în lacul din Parcul „Nicolae Romanescu”, cu o targă, pentru a-l ajuta pe indianul Vipan Kumar ca să o scoată pe fetiță din apă. Mădălin a verificat grosimea gheții, apoi s-a urcat pe targă și s-a târât pe gheață, până la fetiță și la cetățeanul indian.

Mesajul președintelui Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile

Președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile, a evocat istoria acestor locuri și a vorbit despre viitor : „Este o deosebită onoare să particip astăzi la acest moment solemn. Pentru noi, craiovenii, fiecare aniversare este prilej de mândrie. Ne amintește de rădăcinile noastre, de continuitatea spiritului oltenesc pe aceste meleaguri și ne oferă ocazia de a privi cu respect către trecut și cu încredere către viitor. Istoria acestor locuri este multmai veche. Acest spațiu este locuit de peste 2.500 de ani. Astăzi, la mai bine de 5 secole de la prima atestare documentară, Craiova este mai mult decât un oraș. Este inima Olteniie, un simbol al identității și al culturii” .

Despre premierea excelenței în educație

Se majorează suma alocată din bugetul local al municipiului Craiova, pe anul 2026, de la 202.000 lei net, la 234.000 lei net, pentru premierea elevilor craioveni și a profesorilor îndrumători, cu rezultate excepţionale la olimpiadele naționale și internaționale, în anul școlar 2025-2026 şi în anii anteriori, în cadrul Zilelor Municipiului Craiova”, se menționează în referatul de aprobare, supus votului consilierilor locali. Echivalentul unui premiu este de 1.000 lei net pentru fiecare dintre persoanele aflate pe lista autorităților locale. Astfel,  9 elevi și 5 profesorii îndrumători au fost premiați pentru rezultate excepţionale la concursurile naționale și internaționale, în anul școlar 2024 -2025. iar, pentru rezultatele din anul școlar 2025/2026, 97 de elevi și 68 de profesori au primit aprecieri.

Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.