Greva din educaţie NU va mai avea loc

14 mai 2026

Doar o cincime dintre profesorii consultați au susținut declanșarea protestului.

Greva din educaţie NU va mai avea loc

Articol editat de Cristian Zoicaș,
14 mai 2026, 17:32

Greva din educaţie, programată pentru 25 mai, NU va mai avea loc, pentru că doar aproximativ o cincime din cadrele didactice chestionate în cadrul unui referendum au votat pentru organizarea acesteia.

 

Vicepreşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, George Purcaru a explicat că profesorii nu au vrut să suprapună greva peste criza politică declanşată de demiterea guvernului.

El a arătat însă că protestele vor fi reluate, dacă guvernanţii vor ignora problemele din sistem.
George Purcaru:

Ce facem mai departe? Evident că vom duce tot ce înseamnă doleanțe și bătălia se va muta în Parlament, acolo unde deja avem câteva inițiative legislative de a repara tot ce însemnă legea 141, legea Bolojan care a adus multe deservicii educației și aici fac referire la numărul de elevi la clasă, pentru că a fost majorat nejustificat numărul de elevi la clasa, vorbim despre norma didactică, însemnând de fapt o scădere mascată a salariilor între 10 și 25%, cu cele două-patru ore majorarea normei didactice, plata cu ora și acolo este o problemă, în continuare vorbim despre o plată la nivel de zilier. Vom face tot ceea ce e necesar să rezolvăm astfel de lucruri.

 

RRA

Radio Cluj poate fi ascultat şi online AICI. Ne găsești și pe facebookX și instagram.

 



Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.