Lecție despre Europa și independență susținută de elevi, la Filiala pentru Copii a Bibliotecii Județene

12 mai 2026

Filiala pentru Copii a Bibliotecii Județene din Târgoviște a găzduit, pe 11 mai 2026, o activitate specială dedicată Zilei Europei și Zilei Independenței. Evenimentul a fost organizat de elevi și profesori ai Școlii „Prof. Paul Bănică” din Târgoviște, care au adus în prim-plan momente de istorie, patriotism și educație civică.

Prin prezentări, discuții și activități interactive, elevii au vorbit despre semnificația celor două sărbători importante, demonstrând implicare, creativitate și interes pentru cunoașterea trecutului și a valorilor europene. Atmosfera caldă și educativă a transformat biblioteca într-un adevărat spațiu al dialogului și al descoperirii.

„Astfel de activități au un rol esențial în formarea elevilor, deoarece îi ajută să înțeleagă mai bine valorile europene, respectul pentru istorie și importanța identității naționale. Ne bucurăm să vedem atât de mult interes și implicare din partea elevilor și apreciem colaborarea cu biblioteca județeană, care ne este adesea partener în astfel de evenimente”, a declarat prof. Anca Tronaru-Milea, directorul unității de învățământ.

Activitatea a evidențiat, încă o dată, importanța legăturii dintre școală și instituțiile culturale, contribuind la dezvoltarea spiritului civic și la apropierea elevilor de istorie și cultură.

 ziua europei paul banica 1 ziua europei paul banica 2 ziua europei paul banica 3 ziua europei paul banica 4

Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.