Mihai Dimian, mesaj adresat părinților: „Asta să le spuneți zi de zi copiilor”
Rezultatele obținute de elevi la simularea Evaluării Naționale din martie au fost slabe, însă vina nu este doar a profesorilor, consideră ministrul Educației, Mihai Dimian. Eșecul este al tuturor: al elevilor, al cadrelor didactice, al părinților, al întregului sistem. Este motivul pentru care societatea ar trebui să strângă rândurile, să pună umărul și să „reaprindă flacăra educației”, a precizat oficialul, referindu-se la examenele din vară. Părinții, însă, au cea mai mare responsabilitate.
„Cred că este foarte important ca în fiecare zi să spună copiilor lor să învețe. De asemenea, ar trebui să le spună să-i respecte pe profesori și să aibă încredere în profesori. Iar dacă sunt situații în care suntem nemulțumiți de o anumită activitate, să îndreptăm această activitate și să nu acționăm printr-o lipsă de respect asupra profesorului, în general, mai ales în fața copiilor. Copiii au nevoie de această încredere în educație”, a declarat Dimian.
Săptămâna trecută, însă, ministrul Educației a avut la adresa părinților un discurs mult mai dur. Îi sfătuia atunci pe aceștia ca, înainte de a mai vorbi despre nepăsarea școlii și a profesorilor, să se uite în propria lor grădină și să se întrebe dacă nu cumva poartă și ei o parte din vină. Poate cjhiar cea mai mare vină. Ministrul făcea referire la rezultatele slabe obținute de elevi la simularea Evaluării Naționale.
„Solicit tuturor părinților, înainte de a mai vorbi de școală, să se întrebe dacă în fiecare zi le-au spus copiiilor lor să învețe. Înainte de a mai vorbi și de a critica școala. Până nu facem acest lucru, vă rog să nu mai discutăm despre ce fac și nu fac profesorii din școală. Fiecare părinte să-și trimită copilul la școală, pentru că mulți dintre cei care au luat 1 nici nu se prezintă la școală și după aceea vin cu adeverințe de motivare a absențelor”, a declarat ministrul potrivit stirilor PROTV.
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/muncitor-necalificat-shutterstock-1024x683.jpg)
Mihai Dimian: „Valoarea educației în România s-a deteriorat. Avem ocazia să-i reaprindem flacăra”
Mihai Dimian a declarat pentru Libertatea că, de-a lungul timpului, valoarea educației în România s-a deteriorat.
„Am trecut printr-o perioadă în care o muncă necalificată din Vest conducea la o bunăstare materială mai mare decât o muncă calificată, desfășurată în România. Din acest motiv a părut că, uite, fără educație reușești să obții, în medie, nu doar ca excepții, o situație mult mai bună în viață și, prin urmare, nu mai avem nevoie de educație”.
Într-adevăr, români fără școală, fără educație, tineri fără studii, poate doar cu câteva clase primare ajungeau să muncească în străinătate pe un salariu pe care îl lua în România un profesor sau un medic. Munca necalificată pe șantierele Europei se plătea mai bine decât munca calificată la noi în țară. Iar o astfel de situație a dus la un întreg lanț de anomalii: s-a născut ideea că educația nu contează atâta vreme cât nu-ți aduce venituri decente. Și atunci de ce să mai mergem la școală? Nu mai bine o abandonăm și plecăm în Spania să culegem căpșuni? Oricum, câștigăm mai mult decât în țară.
„Consider că, în prezent, suntem într-o situație în care munca desfășurată pe baza unei educații în România conduce la salarii similare cu o muncă necalificată, momentan, poate, din Vest”, a recunoscut ministrul.
Dar, continuă el, vorbim despre o situație anormală, care trebuie să înceteze. „Avem ocazia să reaprindem flacăra educației, să vorbim din nou despre valoarea educației. Eu, personal, am resimțit din plin această educație primită în România și oriunde m-am dus în această lume n-am avut cu mine decât educația primită în România. Dar nu vreau să fie o excepție acest lucru, ci vreau să fie o regulă generală atât pentru elevii care se află, poate, în topul clasamentului, cât și pentru elevii cu rezultate mai slabe. Și mi-ar plăcea să știu că noi toți vom lucra împreună – profesori, părinți, comunitate – pentru a îmbunătății lucrurile”, a mai spus ministrul Dimian.
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/elevi-examen-scoala-hepta-1024x683.jpg)
Elevii nu știu cum se scrie corect „să nu fii” și nu fac diferenta dintre „doar” și „decât”
Rezultatele slabe obținute de elevii de clasa a VIII-a la simularea Evaluării Naționale din luna martie demonstrează încă o dată gradul ridicat de analfabetism existent în școlile românești. Datele oferite de ministerul educației – rezultatele pe itemi – sunt nu îngrijorătoare, ci dramatice.
Potrivit statisticilor publicate pe site-ul Ministerului Educației, peste jumătate dintre elevi – aproximativ 54% – nu au reușit să identifice forma corectă „să nu fii”, semn că problemele de gramatică persistă la un nivel îngrijorător. De asemenea, aproape 40% dintre participanți au obținut punctaj zero la exercițiul referitor la scrierea corectă a cuvântului „kilometri”, mulți dintre aceștia adăugând un număr incorect de litere „i”.
Confuziile nu se opresc aici. Aproximativ 27% dintre elevi au folosit forma greșită, cu doi „i”, iar 22% nu au știut să utilizeze corect adverbul „doar”, preferând forma „decât”, frecvent întâlnită în vorbirea cotidiană, dar incorectă în acest context.
Rezultatele slabe se reflectă și în competențele de ortografie și punctuație. La primul subiect, peste 70% dintre elevi nu au respectat normele de scriere corectă, iar unii nu au reușit să obțină niciun punct la această secțiune.
Calendar Evaluare Națională 2026
Examenul de Evaluare Națională 2026 cuprinde doar probe scrise.
- 8 – 12 iunie: înscrierea la Evaluarea Națională;
- 12 iunie: încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a;
- 22 iunie: Limba și literatura română – probă scrisă;
- 24 iunie: Matematica – probă scrisă;
- 26 iunie: Limba și literatura maternă – probă scrisă;
2 iulie: afișarea rezultatelor inițiale (până la ora 12,00), vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor (în intervalul orar 14,00-18,00)
- 3 – 4 iulie: vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor;
- 5 iulie – 8 iulie: soluționarea contestațiilor;
Calendar Bacalaureat 2026
Examenul de Bacalaureat 2026 constă într-o testare orală a competențelor lingvistice și digitale și într-o sesiune de probe scrise.
Competențe lingvistice și digitale:
- 8-10 iunie: Limba română (proba A);
- 10-11 iunie: Limba maternă (proba B);
- 11-12 iunie: Limbă străină (proba C);
- 15-17 iunie: Competențe digitale (proba D)
Probele scrise
- 29 iunie: Limba română (proba E.a);
- 30 iunie: Proba obligatorie a profilului (E.c);
- 2 iulie: Proba la alegere a profilului (E.d);
- 3 iulie: Limba maternă (E.b)
Rezultatele inițiale vor fi afișate pe 7 iulie, până la ora 12.00. Candidații pot vizualiza lucrările și depune contestații în aceeași zi, între orele 14.00 și 18.00. Rezultatele finale vor fi publicate pe 13 iulie.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
