Facultatea de Silvicultură din cadrul Universității ”Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) efectuează o cercetare care are ca scop studiul comportamentului elanilor, în cadrul unui proiect pilot unic în România realizat în parteneriat cu Regia Națională a Pădurilor – RNP Romsilva, prin Administrația Parcului Natural Vânători – Neamț, au anunțat, joi, reprezentanții instituției de învățământ susperior.

Foto: Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava (USV)
Potrivit acestora, proiectul vizează o specie emblematică pentru fauna europeană, elanul, cel mai mare reprezentant al familiei cervidelor, specie dispărută de pe teritoriul României în urmă cu aproximativ 200 de ani. Inițiativa face parte dintr-un demers amplu de conservare și reintroducere a speciei în ecosistemele forestiere din țara noastră.

Foto: Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava (USV)
În cadrul proiectului, patru elani juvenili, trei femele și un mascul, au fost aduși recent în Parcul Natural Vânători – Neamț din rezervații situate în Germania, Franța și Elveția.
Activitățile sunt realizate în colaborare cu un consorțiu de organizații cu experiență în conservarea biodiversității, din care fac parte, alături de RNP Romsilva, Asociația de Ecoturism din România (AER), Asociația pentru Conservarea Diversității Biologice (ACDB) și Asociația Mioritics (AM).

Foto: Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava (USV)
”Facultatea de Silvicultură din Suceava are un rol esențial în derularea proiectului, prin implicarea specialiștilor în cinegetică și a studenților în activități de cercetare privind etologia exemplarelor de elan. Studiul se desfășoară în prima etapă în cadrul unui țarc de carantină, unde animalele sunt monitorizate timp de 30 de zile. În această perioadă, comportamentul elanilor este observat direct și înregistrat cu ajutorul camerelor de supraveghere, fiind analizate aspecte precum modul de explorare al spațiului, comportamentul de hrănire, interacțiunile individuale, perioadele de activitate și cele de odihnă. După perioada de carantină, exemplarele vor fi transferate într-un țarc de aclimatizare de dimensiuni mai mari, unde vor continua procesul de adaptare la condițiile locale. În această etapă, publicul larg va avea posibilitatea de a observa elanii în condiții de semi-libertate”, au precizat reprezentanții USV.
Proiectul nu se limitează la studiul comportamentului în captivitate sau semi-libertate, ci urmărește un obiectiv pe termen lung: reintroducerea elanului în libertate în ecosistemele forestiere din România. Primele semnale privind revenirea naturală a speciei sunt deja încurajatoare, fiind înregistrate apariții sporadice în județele Botoșani și Iași, iar în decembrie 2025 un exemplar a fost filmat în județul Hunedoara.

Foto: Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava (USV)
Prin implicarea în acest contract de cercetare, Facultatea de Silvicultură din Suceava își consolidează rolul de centru academic activ în cercetarea aplicată, conservarea biodiversității și formarea noilor generații de specialiști în domeniul silviculturii și al managementului faunei sălbatice. AGERPRES/(AS – redactor: Cristian Lupașcu, editor: George Onea, editor online: Gabriela Badea)
