Cele de la primul examen, nu ne dau motive de optimism. Mare parte dintre elevi nu au făcut diferența dintre „doar”, și „decât”. În aceste condiții, ministrul Educației consideră că cei mai mulți au ajuns pe nedrept în ultimul an de gimnaziu.
Fată: „I liniuță ți, decât…doar niște pantofi”.
Elev: „De obicei ne luăm după cum să aude, acum poate daca prelungim cuvântul se aude cu mai mulți i”.
Corespondent PRO TV: „Le-am arătat unor elevi de liceu analiza rezultatelor de la simulare și mi-au spus așa: credem că și autocorectul ar plânge. Pare că au dreptate”.
54% dintre elevii care au participat la simulare nu au știut forma corectă „să nu fii”. 40% au luat zero puncte pentru kilometri. Au pus mai mulți de „i”, să fie și de rezervă. 27% au scris cu doi de „i”. Nu în ultimul rând 22% nu au știut să folosească „doar” în loc de „decât”. Românii folosesc „decât” atât de des încât tot mai mulți spun: „stați liniștiți, e corect…decât așa se zice acum.”
La același examen unii n-au reușit să câștige niciun punct la ortografie și punctuație. De pildă, puțin peste 70% nu au respectat normele de scriere corectă la primul subiect.
Nici la gramatică nu au excelat. Ministrul Educației crede că aceste rezultate ar trebui să fie un semnal de alarmă și pentru părinți.
Mihai Dimian, ministrul Educației : „Solicit tuturor părinților, înainte de a mai vorbi de școală, să se întrebe dacă în fiecare zi le-au spus copiiilor lor să învețe. Înainte de a mai vorbi și de a critica școala. Până nu facem acest lucru vă rog să nu mai discutăm despre ce fac și nu fac profesorii din școală. Fiecare părinte să-și trimită copilul la școală, pentru că mulți dintre cei care au luat 1 nici nu se prezintă la școală și după aceea vin cu adeverințe de motivare a absențelor”.
Bogdan Rațiu, profesor Limba română: „Avem un deficit de atenție din partea elevilor. Observăm că ei sunt foarte mult în zona digitală , ceea ce face ca ei să își diminueze atenția și capacitatea de a comunica coerent”.
Interesant este că mare parte dintre copii au obținut punctaj maxim la exercițiile de tip grilă bazate pe texte la prima vedere.

