Ministerul Educației: 32 de licee vor pilota planuri-cadru alternative

25 aprilie 2026

Ministerul Educației: 32 de licee vor pilota planuri-cadru alternative


Imagine din galeria Agerpres

Ministrul Educației și Cercetării, Mihai Dimian, a aprobat ordinul prin care 32 de licee vor pilota planuri-cadru alternative începând cu anul școlar 2026 – 2027 în cadrul programului național în domeniu pentru învățământul liceal de stat, particular și confesional.

Planul-cadru stabilește disciplinele care se studiază și numărul de ore alocat fiecăreia săptămânal.

Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, modelele propuse aduc mai multă flexibilitate în organizarea disciplinelor pe an de studiu, a orelor alocate acestora pe săptămână (inclusiv a orarului elevului), prioritizarea alegerilor elevilor, prin extinderea curriculumului la decizia elevului din oferta școlii (CDEOS) în domenii precum comunicare în era digitală, antreprenoriat digital, robotică și imprimare 3D, bioetică, inteligență artificială sau stare de bine.

‘Planurile-cadru alternative sunt proiectate astfel încât să se asigure șanse egale tuturor elevilor la examene/evaluări naționale și atingerea competențelor vizate de finalitățile educației, așa cum sunt stabilite de legislația în vigoare’, a precizat MEC.

Ministerul a decis menținerea deschisă a listei unităților de învățământ pilot.

Până la data de 31 mai, liceele care doresc intrarea în programul de pilotare își pot manifesta această intenție cu condiția de a opta pentru unul dintre planurile-cadru deja aprobate prin ordin.

Planurile-cadru alternative vor intra în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial. AGERPRES/(AS – redactor: Roberto Stan, editor: Claudia Stănescu, editor online: Simona Aruştei)

Afisari: 2869

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat
exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de
dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice
modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă,
în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea
ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing – marketing@agerpres.ro.


Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.