Guvernul a aprobat o ordonanță de urgență care va permite organizarea concursurilor de ocupare a posturilor pentru profesori. Asta în contextul în care, la finalul lunii august încetează contractele de muncă pentru cadrele didactice angajate pe perioadă determinată de cel mult un an școlar sau în regim de plată cu ora. În lipsa unei măsuri, anul școlar viitor ar fi debutat cu o lipsă acută de personal. Prin aceeași ordonanță de urgență se deblochează și posturile de asistent universitar și concursurile de promovări din universități.

FOTO Inquam Photos/Octav Ganea
Ce rezolvă ordonanța de urgență
La începutul anului 2025, Parlamentul a adoptat legea privind măsurile fiscal-bugetare de reducere a deficitului – așa-zisele măsuri de austeritate – care, printre altele, suspenda ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante din tot sectorul public, inclusiv din Educație.
Astfel, concursurile pentru posturile didactice au fost blocate, universitățile nu mai puteau organiza concursuri pentru posturile de asistent universitar, iar din semestrul al doilea al acestui an universitar nu mai puteau fi desfășurate nici examenele de promovare pe post.
Tocmai de aceea a fost nevoie de o ordonanță de urgență care să modifice actul normativ. În nota de fundamentare, Ministerul Educației atrăgea atenția că:
„În lipsa unei reglementări clare, anul școlar 2026–2027 va debuta cu o lipsă acută de personal didactic de predare și didactic auxiliar, ceea ce va avea ca efect imposibilitatea asigurării dreptului la educație”.
De ce a fost nevoie de o ordonanță de urgență
În sistemul național de învățământ preuniversitar prevede multe modalități de angajare a personalului didactic: cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată, pe durata de viabilitate a postului, pe perioadă determinată de cel mult un an școlar sau în regim de plata cu ora.
În cazul profesorilor angajați pe perioadă determinată de cel mult un an școlar sau în regim de plata cu ora, contractele individuale de muncă încetează până la data de 31 august 2026.
În învățământul superior, situația era la fel de presantă. Potrivit Ministerului Educației, blocarea concursurilor universitare și a examenelor de promovare avea un impact negativ asupra funcționării universităților, întrucât organizarea acestora este esențială pentru ,,a permite instituțiilor de învățământ superior să îndeplinească standardele de calitate în domeniul resursei umane, impuse de Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior, în procesul de evaluare externă și de aplicare a standardelor şi indicatorilor specifici pentru fiecare proces de evaluare externă a instituţiilor de învăţământ superior, respectiv a programelor de studii universitare”.
Practic, fără concursuri universitățile riscau să nu mai poată respecta indicatorii de calitate necesari acreditării programelor de studii.
Ce prevede ordonanța de urgență și ce înseamnă în practică
Soluția tehnică găsită de guvern a fost introducerea unei excepții de la regulă, printr-o ordonanță de urgență. Asta pentru că procedura parlamentară ar fi putut dura luni întregi. Se stabilește astfel că restricțiile privind ocuparea posturilor din sectorul public nu se aplică ,,posturilor didactice vacante sau temporar vacante, din unitățile de învățământ preuniversitar de stat, posturilor de asistent universitar și promovărilor din instituțiile de învățământ superior.”
Astfel, profesorii din învățământul preuniversitar care participă anul acesta la concursul național de Titularizare vor putea fi angajați pe perioadă nedeterminată, în funcție de nota obținută.
De asemenea, în învățământul superior, doctoranzii și cercetătorii vor putea ocupa posturi de asistent universitar prin concurs în universitățile de stat. Iar cadrele didactice universitare vor putea din nou participa la examene de promovare pe post, proceduri esențiale pentru avansarea în cariera academică.
Ordonanța implică și o noutate
Pe lângă deblocarea concursurilor, ordonanța mai conține o a doua măsură: înființarea Corpului Românesc pentru Educație în Străinătate (CRES) — un nou organism prin care statul român va putea trimite cadre didactice să predea limba română sau alte discipline în școlile din alte țări unde există comunități de români. Apartenența la CRES se va obține prin concurs de selecție organizat de minister, iar criteriile vor fi stabilite ulterior prin ordin ministerial.
