Se verifică plățile acordate în baza hotărârilor judecătorești
Misiunile de audit au ca obiectiv evaluarea sistemului de management și control existent la nivelul inspectoratelor, al instituțiilor subordonate și al unităților de învățământ. Verificările sunt de tip ad-hoc și acoperă perioade extinse, de până la 5-6 ani, conform documentelor analizate.
Un punct central al controalelor îl reprezintă plățile efectuate în baza hotărârilor judecătorești. Inspectoratele sunt obligate să prezinte fișele de calcul ale sumelor acordate prin sentințe definitive, precum și situația plăților eșalonate, în special pentru sumele care depășesc 10.000 de lei, inclusiv tranșele aferente anilor 2025 și 2026.
Auditorii solicită, de asemenea, documentație completă pentru fiecare proces: existența dosarelor, formularea apărărilor și utilizarea tuturor căilor legale de atac. Se verifică dacă hotărârile puse în plată sunt definitive și executorii, dar și dacă au fost respectate termenele de prescripție. În același timp, este analizat modul în care inspectoratele și unitățile de învățământ și-au construit apărarea în instanță.
Interesul ministerului pentru această zonă vine pe fondul unor solicitări recente privind situația litigiilor din ultimul an și jumătate, cerute inspectoratelor școlare, după corectarea unor erori dintr-o adresă anterioară. Termenul actual de raportare este 22 aprilie.
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/md1-1024x682.jpeg)
Inspectoratele școlare, luate la bani mărunți. Inspectorii caută sume acordate nejustificat
Componenta financiară a auditului este una extinsă. Inspectoratele trebuie să prezinte modul de calcul al drepturilor salariale și al dobânzilor aferente, fișe individuale pentru fiecare angajat, utilizarea aplicației EduSal, documentele justificative și evidențele contabile. Auditorii urmăresc în mod explicit identificarea eventualelor erori, plăți duble sau sume acordate nejustificat.
Subiectul a fost adus recent în atenția publică de ministrul Educației și Cercetării, Mihai Dimian, care a semnalat discrepanțe semnificative între sumele plătite în baza hotărârilor judecătorești. Acesta a dat ca exemplu situația în care un contabil ar fi primit peste 60.000 de lei, în timp ce un profesor aproximativ 2.000 de lei, și a anunțat blocarea temporară a unor plăți până la clarificarea situației.
Auditul vizează și eficiența sistemului de control intern managerial, respectiv mecanismele menite să prevină astfel de disfuncționalități. Inspectoratele trebuie să prezinte proceduri interne, registre de riscuri și rapoarte care să demonstreze funcționarea unor controale reale.
În paralel, sunt analizate și programele finanțate, inclusiv documentele privind cheltuielile, contractele și resursele umane implicate, într-un demers care urmărește o evaluare completă a modului în care sunt gestionate resursele în sistemul de învățământ preuniversitar.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
