Ediția 2026 a clasamentului internațional SCImago Institutions (SIR) plasează Universitatea de Medicină și Farmacie ‘Carol Davila’ din București pe prima poziție între toate cele 52 de instituții de învățământ superior și organizații de cercetare din România.
‘Rezultatul obținut de Universitatea de Medicină și Farmacie ‘Carol Davila’ din București în ediția 2026 a clasamentului SCImago Institutions Rankings reprezintă o confirmare puternică a direcției strategice pe care am construit-o în ultimii ani, bazată pe excelență academică, cercetare relevantă și deschidere internațională, iar faptul că ocupăm astăzi prima poziție între toate cele 52 de universități și organizații de cercetare din România înseamnă nu doar o realizare de prestigiu, ci și o responsabilitate majoră. Acest rezultat reflectă efortul colectiv al întregii comunități universitare, cadre didactice, cercetători, studenți și personal administrativ și, în același timp, confirmă că investițiile în cercetare, infrastructură și parteneriate strategice dau rezultate concrete și sustenabile pe termen mediu și lung’, a declarat rectorul UMF ‘Carol Davila’ din București, Viorel Jinga, citat într-un comunicat remis marți AGERPRES.
În clasamentul pe specialități din domeniul Medicină, UMFCD a înregistrat următoarele rezultate:
* Locul I în 14 specialități – Anatomie, Cardiologie și medicină cardiovasculară, Chirurgie, Terapie critică și terapie intensivă, Dermatologie, Epidemiologie, Gastroenterologie, Obstetrică-Ginecologie, Oftalmologie, Otorinolaringologie, Patologie și medicină legală, Medicină pulmonară și respiratorie, Radiologie, medicină nucleară și imagistică, Reumatologie;
* Locul al II-lea în două specialități – Anestezie Terapie Intensivă și medicina durerii, Sănătate publică;
* Locul al III-lea în patru specialități – Boli infecțioase, Oncologie, Pediatrie, neonatologie și sănătatea copilului, Psihiatrie și sănătate mintală.
‘Aceste rezultate reflectă nivelul ridicat al activității de cercetare, calitatea corpului academic și contribuția constantă a UMFCD la dezvoltarea științelor medicale, atât la nivel național, cât și internațional’, se arată în comunicat.
Clasamentul SCImago Institutions Rankings (SIR) este un top internațional al universităților și instituțiilor de cercetare realizat anual pentru a evalua performanța acestora în cercetare, inovare și impact societal. AGERPRES/(AS – redactor: Roberto Stan, editor: Claudia Stănescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
