Când începe școala după vacanța de Paște 2026
Conform structurii oficiale stabilite de Ministerul Educației, vacanța de Paște 2026 se încheie marți, 14 aprilie.
Toți elevii încep cursurile miercuri, 15 aprilie 2026, marcând debutul modulului 5, ultimul din anul școlar 2025-2026.
Perioada de învățare pentru ultimul modul din acest an școlar se desfășoară între 15 aprilie și 19 iunie 2026.
În acest interval au loc evaluările finale, recapitulările, încheierea situației școlare și pregătirea pentru examenele naționale, în cazul claselor terminale.
Pentru elevii din clasele terminale, această etapă este decisivă, deoarece coincide cu susținerea Evaluării Naționale și a Bacalaureatului.
Elevii au intrat în vacanța de primăvară pe 3 aprilie 2026, înainte de Paște.
Câte săptămâni de școală mai sunt după Paște
După reluarea cursurilor din 15 aprilie, elevii mai au aproximativ nouă săptămâni de școală până la vacanța de vară.
Prima săptămână este una parțială, cu doar trei zile de cursuri, însă urmează o perioadă intensă de activitate didactică.
Aceasta este ultima șansă pentru elevi de a-și îmbunătăți notele și de a-și consolida cunoștințele.
Când se încheie anul școlar 2025-2026
Pentru majoritatea elevilor, anul școlar se încheie vineri, 19 iunie 2026, când începe și vacanța de vară 2026, cea mai lungă din calendarul școlar.
Există însă diferențe pentru clasele terminale:
- Clasa a XII-a / a XIII-a: termină școala pe 5 iunie 2026
- Clasa a VIII-a: termină cursurile pe 12 iunie 2026
Asta pentru că elevii din anii terminali de liceu vor susține Bacalaureatul, iar cei din anul final de gimnaziu vor trece prin focurile Evaluării Naționale.
Zile libere și minivacanțe după Paște
După reluarea cursurilor, elevii vor beneficia și de câteva zile libere:
- 1 Mai 2026 (Ziua Muncii) – cade într-o vineri → weekend prelungit (1–3 mai)
- 1 iunie 2026 (Ziua Copilului) – zi liberă legală – pică într-o zi de luni → weekend prelungit (30 mai- 1 iunie)
După vacanța de vară, elevii se vor întoarce la cursuri în toamnă.
Anul școlar 2026-2027 începe luni, 7 septembrie 2026. Află de ce elevii nu vor începe școala pe 15 septembrie, așa cum se întâmpla în trecut.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
