Au fost anunțate primele primele 10 organizații finanțate prin Fondul Cultura Face Bine | Educație

4 aprilie 2026

Ediția pilot a Fondului Cultura Face Bine și-a desemnat câștigătorii, în urma evaluării celor 64 de aplicații înscrise. Board-ul inițiativei a selectat proiectele care vor beneficia de micro-granturi în valoare de 2.000 de euro, destinate susținerii și continuității unor demersuri culturale active, dezvoltate „la firul ierbii”, în diverse comunități din România.

Potrivit Gildei Lazăr, membru al board-ului Fondului Cultura Face Bine, inițiativa funcționează ca un instrument de dialog și de facilitare a interacțiunii în sectorul cultural: „Este o formă de dialog, o facilitarea interacțiunii care se concretizează în această inițiativă Cultura Face Bine. Iar crearea fondului anul trecut a demarat în ideea de a sprijini proiecte care se desfășoară deja și care au nevoie de suport suplimentar ca să poată să funcționeze mai departe.

Selecția reflectă diversitatea actuală a ecosistemului cultural românesc, acoperind o gamă largă de domenii, de la artele performative, muzică și teatru, la cercetare în artele vizuale, noile medii digitale și inițiative de conservare a patrimoniului vernacular.

Reprezentanții fondului subliniază că procesul de selecție a urmărit nu doar calitatea și sustenabilitatea proiectelor, ci și distribuția lor geografică: „Am căutat să selectăm dintre cele 64 de proiecte câteva care să demonstreze, pe de-o parte, continuitatea, apoi diversitatea ariilor culturale acoperite, dar și diverse zone geografice. Nu sunt toate din București sau din Cluj, așa cum s-ar fi așteptat cineva, ci sunt și proiecte care se desfășoară în țară. Acoperim și Maramureșul, și Munții Apuseni, și Oltenia, și Botoșaniul. Adică avem proiecte care acoperă arte vizuale, proiecte care susțin muzică și festivaluri, proiecte din domeniul filmului documentar și mici muzee, cum este Muzeul Lolelor de la Cincu, de exemplu.

Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.