Fenomenul tinerilor care nu sunt nici angajați, nici activi în educație sau formare (NEET) din România reflectă o vulnerabilitate structurală care afectează tinerii slab educați, pe cei din mediul rural și, în special, femeile, potrivit unei analize realizată de CPAG, „Transitioning Romanian Youth Between the Educational System and the Labour Market: A comparative analysis in the European Union context”.
– articolul continuă mai jos –
România înregistrează cea mai ridicată rată NEET din Uniunea Europeană: 19,4% dintre tinerii cu vârste între 15 și 29 de ani nu sunt nici în educație, nici în ocupare, nici în formare profesională, aproape dublu față de media UE, de 11%. În paralel, România are și cea mai scăzută rată din UE la indicatorul SELRATIO, care măsoară participarea simultană a tinerilor la educație formală și la piața muncii. Cu doar 1,2%, România se situează mult sub media europeană de 11,6%, ceea ce arată că foarte puțini tineri acumulează experiență profesională înainte de finalizarea studiilor.
În termeni practici, 97% dintre tinerii din România aflați în educație formală nu au nicio participare pe piața muncii, comparativ cu 71,4% la nivelul UE. Această separare rigidă reduce expunerea timpurie la muncă, întârzie acumularea de experiență și fragilizează intrarea în ocupare.
Analiza arată că România se confruntă cu o problemă structurală severă în integrarea tinerilor pe piața muncii, iar fenomenul NEET este una dintre cele mai clare expresii ale acestei vulnerabilități.
Raportul analizează modul în care tinerii din România fac tranziția de la educație la ocupare și cum se poziționează țara noastră în raport cu celelalte state europene. România nu are doar o problemă de inserție profesională a tinerilor, ci un model de tranziție fragil, marcat de separarea rigidă dintre educație și muncă, de inactivitate persistentă și de reintegrare foarte dificilă odată ce un tânăr iese din sistem.
Cine sunt tinerii NEET din România
Analiza CPAG arată că populația NEET din România nu este omogenă. Dimpotrivă, vulnerabilitatea este concentrată clar în jurul câtorva profile structural:
În primul rând, nivelul redus de educație crește semnificativ riscul de excluziune. În România, 24% dintre tinerii adulți cu vârste între 25 și 34 de ani nu au finalizat învățământul secundar superior, aproape dublu față de media OECD, de 13%. În același timp, rata de absolvire a studiilor terțiare a scăzut de la 26% la 23% între 2019 și 2024. Situația este deosebit de gravă în rândul femeilor tinere cu educație minimă: rata NEET pentru acest grup a crescut de la 28,8% în 2016 la 44,1% în 2024, în timp ce la nivel european tendința a fost una de scădere. Acest lucru arată că părăsirea timpurie a școlii rămâne unul dintre cei mai puternici factori care alimentează fenomenul NEET.
În al doilea rând, geografia contează. România se apropie de mediile europene doar în marile orașe. În schimb, în orașe mici, suburbii și mai ales în mediul rural, decalajele sunt foarte mari. Rata NEET în rândul femeilor din mediul rural ajunge la 34,8%, de 2,5 ori peste media UE pentru aceeași categorie, de 14,2%. În același timp, rata de ocupare a femeilor din mediul rural este de doar 44%, comparativ cu 65% la nivel european. Aceste date sugerează că accesul la educație, formare și locuri de muncă este puternic condiționat teritorial. Și la nivel regional diferențele sunt semnificative. Sud-Est și Centru înregistrează cele mai ridicate rate NEET în rândul femeilor, de 37,7% și 32,7%. București-Ilfov este singura regiune care se apropie de niveluri comparabile cu cele europene.
În al treilea rând, femeile tinere sunt afectate disproporționat. Ele reprezintă 63% din totalul tinerilor NEET, iar rata NEET este de 25,2% în rândul femeilor, față de 14,0% în rândul bărbaților. Diferența de 11,2% este de peste cinci ori mai mare decât media UE, de 2,1%. Evoluția din ultimii ani arată și o reducere mult mai lentă a ratei NEET în rândul femeilor decât în rândul bărbaților, ceea ce sugerează existența unor bariere structurale persistente, inclusiv responsabilități de îngrijire și dificultăți mai mari de acces la ocupare.
De ce rămân în afara sistemului
Raportul arată că problema în România nu este doar șomajul tinerilor, ci mai ales inactivitatea. Din totalul de 19,4% tineri NEET, aproximativ 14% reprezintă tineri inactivi, în timp ce doar 5,4% sunt șomeri care caută activ un loc de muncă. Cu alte cuvinte, o mare parte dintre acești tineri nu mai sunt conectați nici la piața muncii, nici la sistemele de sprijin.
Această retragere este asociată cu descurajarea, responsabilitățile de îngrijire, căsătoria timpurie și barierele de acces la oportunități reale. Odată ieșiți din sistem, tinerii revin foarte greu. Datele privind tranzițiile trimestriale arată că doar 1 din 100 de tineri inactivi reușește să se angajeze într-un trimestru, iar în cazul tinerilor șomeri rata este de 8 din 100. Aceste niveluri se află printre cele mai scăzute din Europa.
Datele INSCOP integrate în raport arată că percepțiile tinerilor asupra oportunităților de integrare profesională din România rămân fragile. În acest context, emigrarea apare pentru mulți drept alternativă economică. 66,2% dintre tineri consideră că munca în străinătate oferă un nivel de trai mai bun, iar 27,6% spun că intenționează să plece din România în următoarele 12 luni pentru muncă sau studii.
Analiza CPAG arată că fenomenul NEET din România nu este o problemă punctuală sau conjuncturală, ci o formă de excluziune structurală. Profilul dominant al vulnerabilității este clar: femei tinere, persoane cu nivel redus de educație, tineri din mediul rural, din orașe mici sau din regiuni cu oportunități limitate. În multe cazuri, problema nu este doar dificultatea de a găsi un loc de muncă, ci ieșirea treptată din orice traseu funcțional de educație, muncă și formare.
Analiza CPAG subliniază că răspunsul de politică publică trebuie să depășească măsurile punctuale și să urmărească o abordare coerentă, care să lege mai bine educația, experiența profesională timpurie și intrarea pe piața muncii. Raportul propune cinci direcții strategice de intervenție: flexibilizarea sistemului educațional și dezvoltarea unor trasee de tip learn–work; stimularea cererii de muncă pentru elevi și studenți prin stagii, ucenicie și poziții entry-level; creșterea flexibilității cadrului legislativ pentru forme de muncă compatibile cu parcursul educațional; intervenții țintite și diferențiate pentru tinerii NEET, în funcție de profilul și distanța lor față de piața muncii; precum și introducerea unei orientări în carieră structurate și obligatorii, care să înceapă mai devreme și să sprijine dezvoltarea competențelor transferabile, a flexibilității profesionale și a adaptabilității pe termen lung.
Raportul arată, totodată, că intervențiile trebuie calibrate diferit pentru categoriile cele mai vulnerabile, în special pentru femeile tinere, tinerii cu nivel redus de educație și cei din mediul rural sau periurban. În aceste cazuri, politicile de ocupare trebuie completate de măsuri de sprijin integrate, de la a doua șansă în educație și consiliere, până la soluții care reduc barierele teritoriale de acces la muncă și formare. În paralel, analiza evidențiază și potențiale direcții de finanțare europeană care ar putea susține astfel de măsuri în viitorul cadru financiar multianual al Uniunii Europene.