Profesorul, în vârstă de 57 de ani, a fost angajat la începutul anului școlar, după ce a obținut media 5,67 la examenul de ocupare a postului.
Acesta a absolvit Facultatea de Matematică și Informatică în 2024, însă nu a finalizat modulul psiho-pedagogic, ceea ce înseamnă că este necalificat pentru predare.
Părinții elevilor săi au ridicat problema comportamentului său în cadrul unei ședințe la școală, susținând că profesorul își folosește telefonul pentru a introduce problemele de matematică în ChatGPT, citind apoi răspunsurile direct de pe ecran.
Până și testele de evaluare ar fi create cu ajutorul AI.
În ciuda acuzațiilor, reprezentanții școlii afirmă că nu au fost înregistrate plângeri oficiale.
Directoarea unității și-a exprimat rezervele cu privire la mediatizarea cazului, declarând într-o înregistrare cu camera ascunsă: „Nu știu dacă este frumos să facem astfel de acuzații. Cred că aceste lucruri se pot discuta și măsurile se pot lua la nivelul fiecărei unități, fără a se face public lucrul acesta.”
Cazul a atras atenția Inspectoratului Școlar Județean Tulcea, care a început monitorizarea profesorului.
„A fost monitorizat, a trimis către inspectorul nostru școlar planurile de lecții. Avem și un mentor, o doamnă director care să-l aibă în atenție”, a explicat Viorica Pavel, inspector-șef ISJ Tulcea.
Totuși, primarul din localitate, Tănase Răducan, a declarat că, deși inspectorul școlar a asistat la o oră de matematică în noiembrie 2025, concluziile vizitei nu au fost comunicate public.
În anul școlar 2025-2026, numărul normelor didactice ocupate de personalul fără studii corespunzătoare postului (suplinitori necalificați) este de aproximativ 4.500, potrivit datelor Ministerului Educației.
Între timp, alți profesori caută metode pentru ca elevii să nu copieze cu ChatGPT.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
