Neamț/Descoperire arheologică de senzație: cimitir ‘nemțesc’ descoperit la Târgu Neamț de cercetători germani

21 martie 2026

Un cimitir din secolul al XIX-lea care a aparținut comunității germane din zona orașului Târgu-Neamț a fost descoperit, zilele acestea, de o echipă de cercetători din Germania.

Aceștia sunt de la Universitatea din Erlangen-Nürnberg și au venit în zonă pentru a efectua cercetări arheologice neinvazive, în cadrul unui proiect comun cu arheologi de la Complexul Muzeal Național (CMN) Neamț.

Potrivit cercetătorului Vasile Diaconu, din cadrul Muzeului de Istorie și Etnografie Târgu Neamț, investigațiile folosesc tehnologii moderne de cercetare a structurilor antropice aflate în subsol și oferă arheologilor informații precise despre localizarea vestigiilor.

Scopul cercetărilor este de a investiga așezările preistorice, dar specialiștii germani, împreună cu arheologii nemțeni, au decis să facă o verificare într-o locație aproape necunoscută până acum.

Totul a început în urmă cu puțin timp, când au fost identificate câteva hărți din secolul al XIX-lea cu zona orașului Târgu Neamț. Pe aceste hărți apărea un obiectiv despre care nu există nicio informație istorică, respectiv un cimitir german, aflat în marginea estică a târgului de atunci.

Pornind de la această informație, arheologul Vasile Diaconu împreună cu echipa de specialiști germani au decis să facă o scanare geofizică a perimetrului respectiv pentru a verifica existența unui spațiu funerar și implicit pentru a verifica veridicitatea informațiilor consemnate pe hărțile vechi.

Diaconu a precizat, pentru AGERPRES, că demersul nu a fost deloc simplu, deoarece, în prezent, zona respectivă este pășune pentru animale și nu s-a păstrat niciun indiciu al existenței unui cimitir.

‘Grație eforturilor colegului meu Iulian Maftei, care a găsit acele hărți, am pornit în această aventură, deși eram aproape convins că nu vom putea identifica respectivul cimitir german, având în vedere lipsa oricărui reper vizibil în teren. Cu toate acestea, având tehnologia colegilor de la Erlangen, dar și experiența lor de teren, am reușit să identificăm urmele acelui spațiu funerar. Fără să aibă o vechime mare, din punctul meu de vedere este o descoperire de excepție, pentru care nu existau alte surse documentare și care va îmbogăți istoria locală’, a declarat Vasile Diaconu.

Conform măsurătorilor echipei germane, cimitirul nu avea dimensiuni mari, dar era delimitat de o incintă zidită.

Pe harta geomagnetică a sitului se observau foarte bine și mormintele.

Specialiștii de la Universitatea din Erlangen s-au arătat foarte încântați de această descoperire, cu implicații istorice deosebite.

‘Cercetarea noastră a relevat existența unei incinte de formă rectangulară, care închidea un spațiu de aproape 400 de metri pătrați, iar scanarea a surprins contururile a cel puțin 10 morminte, care, destul de probabil, aveau și pietre funerare. Pentru noi este o descoperire interesantă, dar care trebuie confirmată printr-o cercetare arheologică. Putem spune că are și o anumită valoare sentimentală, având în vedere faptul că este vorba de un spațiu funerar care a aparținut conaționalilor noștri din secolul al XIX-lea’, a spus coordonatorul echipei germane, dr. Carsten Mischka într-o declarație acordată AGERPRES.

Arheologii nemțeni își propun ca pentru o validare a acestor rezultate geofizice să fie făcute și cercetări arheologice, care ar putea să aducă informații istorice prețioase.

Prin folosirea acestor metode neivazive de cercetare pot fi descoperite lucruri cu totul deosebite, chiar și din timpuri mai apropiate de prezent, dar pentru care nu există suficiente date istorice. AGERPRES/(AS – redactor: Gabriel Apetrii, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Andreea Lãzãroiu)

Sursa foto: Vasile Diaconu – archaeologist/Facebook.com

Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.