Calendarul înscrierilor la creșă și grădiniță 2026-2027, în consultare publică. Când ar putea depune părinții cererile

17 martie 2026

„În grupele de nivel antepreşcolar (creşă) pot fi înscrişi copiii cu vârste între 3 luni şi 3 ani, în limita numărului de locuri disponibile după etapa de reînscrieri. În grupele de nivel preşcolar (grădiniţă) pot fi înscrişi copiii cu vârste între 3 şi 6 ani, în limita locurilor disponibile după etapa de reînscrieri. În cererile-tip de înscriere părinţii pot trece trei opţiuni, în ordinea preferinţelor. Cererea se depune la unitatea de învăţământ aleasă ca primă opţiune. Etapa de reînscrieri este etapa în care părinţii copiilor care sunt acum la grădiniţă/creşă îţi exprimă opţiunea privind frecventarea aceleiaşi grădiniţe/creşe şi în anul şcolar următor”, informează sursa citată.

Grupa mare şi Grupa mijlocie fac parte din învăţământul obligatoriu şi înscrierea la grădiniţă se va face acordându-se prioritate cuprinderii în grădiniţe a copiilor de 4 şi 5 ani.

Etapele și datele importante pentru părinți

Potrivit documentului pus în consultare publică, etapa de reînscrieri este cuprinsă între 18 şi 22 mai 2026. În această etapă sunt reînscrişi, pentru anul şcolar următor, copiii care frecventează unitatea de învăţământ în anul şcolar curent, ca urmare a exprimării acestei opţiuni de către părinţi printr-o cerere scrisă.

Pe 22 mai vor fi afişate rezultatele şi numărul de locuri libere după finalizarea etapei de reînscrieri.

Citește și


Simulare la Matematică Evaluare Națională 2026. S-a încheiat proba. Vezi ce subiecte s-au dat

Etapa I din cadrul procesului de înscrieri este cuprinsă între 25 mai şi 18 iunie. Atunci se va face înscrierea în baza celor trei opţiuni exprimate, în limita locurilor disponibile după etapa de reînscrieri, astfel: 25 – 29 mai colectare cereri, 2 – 8 iunie procesare cereri Faza I – prima opţiune, 9 – 12 iunie procesare cereri Faza a II-a – a doua opţiune, 15 – 17 iunie procesare cereri Faza a III-a – a treia opţiune.

Pe 18 iunie vor fi afişate rezultatele şi locurile libere rămase după prima etapă de înscrieri.

Etapa a II-a din cadrul procesului de înscrieri este cuprinsă între 22 iunie şi 9 iuli

Înscrierea copiilor pe locurile libere rămase în urma primei etape, pe baza celor trei opţiuni exprimate în noile cereri de înscriere, se va face astfel: 22 – 26 iunie – colectare cereri, 29 iunie – 1 iulie – procesare cereri Faza I – prima opţiune, 2 – 6 iulie – procesare cereri Faza a II-a – a doua opţiune, 7 – 8 iulie – procesare cereri Faza a III-a – a treia opţiune. Pe 9 iulie vor fi afişate rezultatele şi locurile libere rămase după a doua etapă de înscrieri.

Etapa de ajustări este cuprinsă între 17 şi 27 august. În această perioadă se va face înscrierea pe locurile libere, în baza solicitărilor părinţilor depuse la ISJ/ISMB, a copiilor care nu au fost înscrişi în primele două etape.

În această etapă pot fi înscrişi: copiii nerepartizaţi după cele două etape anterioare, cu prioritate cei de 4 ani şi de 5 ani, copiii ai căror părinţi au solicitat înscrierea în clasa pregătitoare din învăţământul primar şi nu au fost admişi, ca urmare a avizului negativ al CJRAE/CMBRAE, copiii de peste 2 ani ai căror părinţi solicită înscrierea în grupa mică de la grădiniţă.

Pe 28 august vor fi afişate rezultatele şi locurile libere după etapa de ajustări. 

Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.