Inspectorul șef al Inspectoratului Școlar Județean Suceava, Ciprian Anton, anunță că va merge la București pentru o discuție cu noul ministru al Educației, Mihai Dimian, fost rector al Universității ”Ștefan cel Mare” din Suceava. Domnul Anton a declarat, în cadrul unei emisiuni la Radio Top, că vrea să propună modificări legislative atît în cazul unor situații disciplinare, precum cel de la Brodina, cît și în ceea ce privește structura examenului de Bacalaureat pentru liceele vocaționale.
Inspectorul șef a spus că are programată o audiență la ministru marți, 17 martie, și că va prezenta un proiect privind adaptarea probelor de Bacalaureat pentru elevii din liceele sportive și de artă. A precizat acesta: ”Merg la București, am solicitat o audiență. Nu mă las, știți foarte bine că am acel proiect al liceelor vocaționale pe care vreau să îl prezint și vreau să îl argumentez”.
Propunerea vizează ca disciplinele specifice acestor licee să devină probe la Bacalaureat. A explicat domnul Anton la Radio Top: ”Acel lucru pe care mi-l doresc – ca la liceele vocaționale, liceele sportive și de artă, specializările și obiectele pe care ei le studiază (…) să facă parte dintr-un ciclu al Bacalaureatului. Este important să dea Bac-ul la Educație Fizică, în loc de altceva. Adică să fie una din probele obligatorii”.
În același timp, Ciprian Anton a spus că vrea să discute cu ministrul și despre modificarea legislației în cazul unor situații disciplinare grave, făcînd referire la cazul de la Brodina, unde un profesor este cercetat după ce ar fi trimis unei eleve o fotografie indecentă.
A punctat profesorul Anton: ”Știm foarte bine, am avut un caz acolo cu un coleg de-al nostru care, cel care s-a pozat gol, iar din păcate legislația nu ne ajută foarte mult și poate vom reuși să schimbăm legislația”.
Potrivit inspectorului șef, profesorul a demisionat din funcția de director și a intrat în concediu fără plată timp de un an, iar după expirarea acestuia s-a întors în unitatea de învățămînt, însă fără a mai intra la ore. A adăugat Ciprian Anton: ”În momentul de față el este la școală, dar are cu totul alte atribuții. Nu e la catedră. Nu este la ore. Este în școală (…) dar asta nu știu cît poate dura”.
Potrivit șefului IȘJ Suceava, legislația actuală nu permite măsuri mai ferme pînă la o decizie definitivă a instanței: ”În momentul de față, conform prevederilor legale, el va rămîne (…) pînă va fi o decizie definitivă a unei instanțe”.
Inspectorul șef consideră că legea ar trebui înăsprită în astfel de situații. A spubliniat Ciprian Anton: ”Cred eu, în momentul în care avem asemenea cazuri, trebuie să fim foarte, foarte drastici”.
