Într-o perioadă în care mulți părinți se tem să nu își streseze copiii sau să greșească, adolescenții au nevoie mai mult ca oricând de structură, de limite clare și de adulți care își asumă rolul de autoritate calmă și stabilă, scriu Becky Kennedy și Sheryl Ziegler, doi psihologi clinicieni cu experiență îndelungată în lucrul cu părinți și adolescenți.
Într-un articol publicat de CNBC, cei doi specialiști remarcă teama părinților ”bombardați cu titluri alarmante despre sănătatea mintală a adolescenților” de a lua decizii de parenting.
”Mesajul pe care mulți părinți îl absorb este simplu: nu face lucrurile mai rele. După ce aud acest lucru suficient de des, mulți părinți încep să se teamă că o singură greșeală ar putea agrava situația. Astfel, evită să pună prea multă presiune sau să impună prea multe reguli, temându-se că acestea ar putea adăuga stres în viața copiilor lor”, scriu Kennedy și Ziegler.
În acest proces se poate pierde însă ceva esențial: mulți părinți au ajuns, fără să-și dea seama, să se teamă să-și exercite autoritatea.
”Una dintre cele mai stabilizatoare forțe din viața unui adolescent este să știe că sistemul din jurul lui are structură – și că există adulți competenți care o susțin.
Atunci când părinții oferă această structură, adolescenții simt ceea ce psihologii numesc uneori containment: sentimentul că emoțiile intense și momentele haotice sunt cuprinse într-un cadru stabil și sigur. Fără acest cadru, toată acea intensitate emoțională poate începe să se simtă expusă – ca un ou fără coajă protectoare.
Acest lucru contează deoarece adolescența este o perioadă în care emoțiile devin mai intense înainte ca autocontrolul să se dezvolte pe deplin. Adolescenții simt lucrurile foarte puternic și reacționează rapid. Pentru ei contează enorm prietenia, apartenența, statutul și independența”, scriu cei doi specialiști.
Iată și câteva sfaturi concrete pentru părinții de adolescenți:
• Rămâi calm. Amintește-ți: eu sunt adultul aici. Adolescentul tău poate fi turbulent, dar tu nu trebuie să fii. Uneori ajută să te oprești o clipă, să respiri adânc și să-ți spui: Eu sunt pilotul, nu turbulența.
• Validează emoția, dar menține limita. Poți spune: „Știu că ești foarte supărat, dar răspunsul rămâne nu”. Două lucruri pot fi adevărate în același timp: emoțiile adolescentului sunt reale, iar limita stabilită de tine rămâne valabilă.
• Spune mai puțin. Când adolescenții escaladează conflictul, mai multe cuvinte pot adăuga mai mult haos. Rezistă tentației de a explica prea mult, de a te apăra sau de a ține o lecție. Uneori un simplu „Te aud” sau „Ești foarte supărat” poate avea mai mult efect decât o explicație lungă.
• Oferă spațiu atunci când ajută. Uneori cel mai stabil lucru pe care îl poți face este să faci un pas înapoi. Poți spune: „Sunt aici când ești gata să vorbim”, apoi să le oferi timp. Spațiul îi poate ajuta pe toți să se liniștească.
Autonomia este rolul adolescentului; structura este rolul părintelui
Confuzia apare adesea din felul în care este înțeleasă autonomia.
„Autonomia înseamnă să înveți treptat să iei decizii în interiorul unui cadru clar și sigur. Adolescenții împing limitele pentru a câștiga autonomie. Părinții mențin granițele care fac acest proces posibil.
În interiorul acestor limite, adolescenții testează reguli, negociază responsabilități și învață să tolereze frustrarea – experiențe care, în timp, dezvoltă judecata și reziliența”, mai scriu cei doi psihologi.
C.S.