Este mesajul noului ministru al Educației, care confirmă că aproape 10 mii de profesori, adică suficient de mulți, s-au înscris în registrul digital pentru corectarea lucrărilor și, deci, nu vor participa la boicotul inițiat de sindicate. 127 de unități școlare, în care învață câteva mii de elevi, nu vor organiza testarea.
În fața școlii 56 din Capitală, zeci de părinți au protestat nemulțumiți că testarea nu va fi organizată și pentru copiii lor.
Părinte: „Am fost informați printr-o hârtie semnată cu data de 13 că nu sunt cadre suficiente pentru a se face această simulare.”
Reporter: „Vi s-a spus ce vor face copiii luni?”
Părinte: „Ni s-a transmis că vor face ore, în mod normal.”
Reporter: „S-au pregătit în ultimele săptămâni pentru simulare?”
Părinte: „Toți se pregătesc, au făcut intens meditații să vadă ce înseamnă, pentru un copil de 14 ani, acest examen.”
Sorin Ion, secretar de stat: „Cu siguranță avem o problemă în București, avem în Ialomița, avem în Covasna, mai mult sau mai puțin comparabil procentual cu Bucureștiul.”
Procentul școlilor care organizează simulările
Potrivit datelor din registrul informatic al ministerului, peste 97% dintre școli au confirmat că vor organiza simulările. Procentul a crescut substanțial pe ultima sută de metri.
Corespondent Știrile PRO TV: „Luni dimineață, șantierul școlii 195 – cea mai mare și populată din țară – se va opri preț de câteva ore, astfel încât cei 300 de elevi de clasa a opta să scrie în liniște, la proba de limba română a simulării evaluării naționale. Chiar dacă părinții au primit zilele trecute informații neoficiale de la diriginți, abia acum directorii au anunțat că sunt suficient de mulți profesori înscriși pentru supraveghere și corectarea lucrărilor.”
Boicotul profesorilor din Iași
În Iași, 3.100 de profesori și-au menținut decizia de a boicota simulările, dar își motivează diferit gestul. Unii spun că e o formă de protest față de măsurile de austeritate din toamnă. Alții, că viitorii candidați se pot descurca fără probleme și fără această verificare.
Ion Ivașcu, profesor: „Elevii se vor antrena oricum, elevii își fac datoria la clasă, chiar dacă nu participă la aceste simulări din luna martie.”
Angela Cășeriu, profesor: „Noi suntem în măsură să decidem, noi profesorii, dacă un act educațional are o valoare adăugată. Cel puțin senzația noastră este că se bifează pentru anumite activități.”
Premierul Bolojan le-a transmis profesorilor care s-au delimitat de organizarea simulărilor că acțiunile lor riscă să-i afecteze pe copii și că n-ar trebui să uite că și-au asumat, prin profesia de dascăl, o responsabilitate față de educația lor.

