Sălaj: Roboții premiați ai liceelor din Zalău, vedetele unui eveniment de promovare a educației STEM (GALERIE FOTO)

11 martie 2026

Tinerii pasionați de știință și tehnologie din Zalău și-au prezentat, marți seara, performanțele în domeniul roboticii, în cadrul unui eveniment de promovare a educației STEM (Știință, Tehnologie, Inginerie, Matematică) organizat de Consiliul Județean al Elevilor Sălaj.

Foto: (c) SEBASTIAN OLARU / AGERPRES


Manifestarea, găzduită de Sala ”Porolissum” a Centrului de Cultură și Artă Zalău, a reunit echipele Robo LTMV (Liceul Tehnologic ”Mihai Viteazul”), Brainstorms (Colegiul Tehnic ”Alesandru Papiu Ilarian”) și CNapSys (Colegiul Național ”Silvania”), oferind publicului ocazia de a vedea la lucru roboții care au impus Sălajul pe harta competițiilor de profil.

Foto: (c) SEBASTIAN OLARU / AGERPRES


Atracția principală a evenimentului a fost demonstrația oferită de echipele Brainstorms și CNapSys, proaspăt întoarse de la Regionala Nord a First Tech Challenge (FTC) România, desfășurată recent la Bistrița. Acolo, echipa Brainstorms a ocupat poziția de căpitan de alianță, câștigând competiția alături de echipa CnapSys. Ambele formații sunt calificate la etapa națională, programată să se desfășoare în perioada 13-15 martie, la București.

”Consider că cel mai important la aceste competiții este, în primul rând, coordonarea echipei, strategiile pe care le creăm cu alte echipe sau noi între noi și, totodată, testarea roboților și îmbunătățirea lor”, a declarat Bianca Moldoveanu, de la CNapSys Zalău.

Foto: (c) SEBASTIAN OLARU / AGERPRES


Echipa Robo LTMV a prezentat o abordare pragmatică a roboticii, bazată pe accesibilitate. Printre proiectele expuse s-au numărat un sortator de culori, un scanner laser 3D și un robot vertical capabil să își mențină singur echilibrul.

Foto: (c) SEBASTIAN OLARU / AGERPRES


”Noi analizăm proiectele dintr-o perspectivă diferită, după motto-ul ESE: eficiență, simplitate și economie. Practic, proiectele noastre trebuie să fie eficiente, simplu de realizat și ieftine, astfel încât toată lumea să le poată face, chiar și acasă”, a explicat Meseșan Raul, membru al echipei Robo LTMV.

Foto: (c) SEBASTIAN OLARU / AGERPRES


Prezent la eveniment, profesorul mentor al echipei Brainstorms, Sergiu Ivan, a subliniat importanța activităților extracurriculare în formarea tinerilor, dincolo de programa școlară standard.

”Se spune că robotica e viitorul. Greșit. Oamenii care vor controla roboții, care vor crea lumea de mâine, ei sunt viitorul și îi avem aici. Activitățile extracurriculare au capacitatea de a crea o dezvoltare a aptitudinilor și a abilităților mult mai bună decât activitățile curriculare standardizate”, a punctat Sergiu Ivan.

Foto: (c) SEBASTIAN OLARU / AGERPRES


Evenimentul s-a încheiat într-o notă interactivă, cu un meci demonstrativ între echipele Brainstorms și CNapSys, oferind o simulare a atmosferei intense din competițiile oficiale de robotică. AGERPRES/(A – redactor: Sebastian Olaru, editor: Irina Poenaru, editor online: Gabriela Badea) 

Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.