Ministrul Educaţiei anunță că peste 8.700 de profesori evaluatori s-au înscris pentru simularea Evaluării Naţionale

11 martie 2026

Simularea examenelor naţionale reprezintă un exerciţiu valoros pentru copii, precizează ministrul Educaţiei, Mihai Dimian, care anunţă că şcolile care doresc să organizeze aceste simulări sau profesorii care vor să participe în calitate de evaluatori îşi pot manifesta intenţia în acest sens până joi.

„Astăzi am avut întâlniri cu reprezentanţii sindicatelor din învăţământul universitar, pentru negocierea contractului colectiv de muncă la nivel de ramură, precum şi cu reprezentanţii alianţelor universitare studenţeşti, pentru analiza nemulţumirilor acumulate în ultimul an. Pentru săptămâna viitoare am invitat la dialog reprezentanţii federaţiilor sindicale din învăţământul preuniversitar, iar vineri mă întâlnesc cu reprezentanţii consiliului elevilor”, a anunţat, miercuri, pe pagina de Facebook, ministrul.

El a amintit că mai mult de 90% dintre şcoli şi-au manifestat disponibilitatea de a organiza simularea Evaluării Naţionale.

„Invit reprezentanţii şcolilor care nu s-au înscris încă şi doresc să o facă să informeze inspectoratele în acest sens până mâine, 12 martie, inclusiv”, a transmis ministrul.

În ceea ce priveşte profesorii evaluatori, numărul acestora este de peste 8.700, ceea ce poate asigura evaluarea lucrărilor copiilor deja înscrişi, arată Dimian.

„Invit profesorii care doresc să participe în calitate de evaluatori şi nu sunt încă înscrişi să îşi manifeste intenţia în acest sens până mâine, 12 martie, inclusiv. Simularea examenelor naţionale reprezintă un exerciţiu valoros pentru copii şi le mulţumesc tuturor celor care şi-au exprimat interesul şi disponibilitatea de a participa la aceste activităţi”, a spus acesta.

Ministerul Educaţiei şi Cercetării a desfăşurat în această perioadă activităţile pentru care are o responsabilitate în acest sens – acelea prin care asigură cadrul pentru ca aceste simulări să se poată desfăşura acolo unde şcolile îşi exprimă disponibilitatea de a organiza.

„Precizez totodată că, din informaţiile primite din partea inspectoratelor, mai mult de jumătate dintre elevii înscrişi în clasa a VIII-a au trecut deja, în cursul acestui an şcolar, printr-o experienţă similară, datorită simulărilor organizate la nivel judeţean. Respect dreptul profesorilor de a-şi exprima nemulţumirile şi, aşa cum am afirmat, sunt deschis dialogului cu reprezentanţii federaţiilor sindicale, precum şi direct cu profesorii, elevii şi studenţii”, a subliniat ministrul Educaţiei.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor : A.P.

Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.