Luna viitoare ar putea fi declanşat referendumul pentru o grevă generală în educaţie spre finalul lunii mai, arată o informare a Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ.
Luna viitoare ar putea fi declanşat referendumul pentru o grevă generală în educaţie spre finalul lunii mai, arată o informare a Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ. Sindicatele atrag atenţia că peste jumătate dintre cadrele didactice care au răspuns în acestă perioadă la chestionarul propus de FSLI sunt de acord cu declanşarea grevei generale. Profesorii îşi mai pot spune părerea pe marginea acestui subiect doar joi şi vineri.
Reporterul RRA, Felicia Mocanu, are detalii: ”Aproximativ 77% dintre profesorii care au răspuns la chestionarul FSLI sunt de acord cu greva generală. Dintre aceştia, cei mai mulţi au optat ca greva să aibă loc la finalul anului şcolar, după cum a spus George Purcaru, vicepreşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ.
George Purcaru: Sunt foarte mulţi colegi de-ai noştri care doresc să facem această boicotare a asimulărilor evaluării naţionale, pentru că, până la acest moment, educaţia este lovită de măsurile de austeritate şi, mai mult decât atât, fără investiţie în capitalul uman, educaţia nu poate să dea rezultate aşa cum ne-am dori cu toţii. În urma chestionarului pe care noi l-am aplicat la nivel de federaţii, s-a constatat dorinţa colegilor noştri de a declanşa o grevă generală, mai ales în perioada celei de-a doua decade a lunii mai, când se apropie şi închierea anului şcolar şi evaluarea naţională şi bacalaureatul.
Profesorii revendică, între altele, revenirea la norma didactică de predare de 18 ore, deblocarea ocupării posturilor vacante şi plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic, auxiliar şi nedidactic.
-: Să ni se acorde în continuare drepturile pe care le-am avut înainte, readucerea salariilor la cele care au fost până să se aplice această ordonanţă.
-: Mărirea normei la 20 de ore înseamnă un efort foarte mare din partea profesorilor. Mărirea numărului de elevi la clasă, asta înseamnă lipsă de performanţă. Au spus că vor performanţă în educaţie, aşa nu se poate.
Liderii sindicatelor din educaţie au declarat că o grevă generală în învăţământ se poate declanşa în funcţie de măsurile pe care le va lua guvernul în perioada următoare.”/editor Florin Lepadatu/
