MedLife, cea mai mare reţea de servicii medicale private din Romania a organizat, în perioada 27–28 februarie 2026, la MedLife Medical Park din Bucureşti, masterclass-ul „Abordarea multidisciplinară a obezităţii”, un eveniment medical dedicat specialiştilor implicaţi în managementul pacienţilor cu obezitate şi tratamentul complicaţiilor asociate.
Evenimentul a fost coordonat de Dr. Andrei Haidar, cel care conduce şi Centrului de Excelenţă în Gastroenterologie MedLife, şi a reunit medici din domenii precum chirurgia bariatrică, gastroenterologia, diabetologia, nutriţia şi psihologia medicală. Întâlnirea a oferit o perspectivă integrată asupra tratamentului obezităţii, o afecţiune complexă ce necesită abordare multidisciplinară şi soluţii terapeutice personalizate.
Programul evenimentului a inclus prezentări tematice, intervenţii bariatrice transmise live, sesiuni interactive şi un modul practic dedicat endoscopiei bariatrice, desfăşurate pe parcursul celor două zile de eveniment. Printre temele dezbătute în cadrul conferinţei se numără rolul chirurgiei bariatrice şi al tratamentelor endoscopice în epoca modernă, managementul nutriţional, impactul psihologic al bolii şi legătura dintre obezitate şi diabet.

Un punct de interes al evenimentului l-a reprezentat sesiunea hands-on de endoscopie bariatrică, organizată în a doua zi a masterclass-ului, într-un format practic intensiv, cu număr limitat de participanţi. În cadrul acestui modul, medici tineri au avut oportunitatea de a exersa direct procedurile, sub îndrumarea specialiştilor, într-un cadru controlat de simulare, utilizând modele biologice. Formatul, rar întâlnit în România, a oferit participanţilor o experienţă de învăţare profund aplicată şi apropiată de realitatea din sala de intervenţii.
„Prin acest masterclass ne-am propus să aducem în acelaşi cadru toate specialităţile implicate în tratamentul obezităţii şi să facilităm schimbul de experienţă între medici, într-un context practic şi aplicat. Managementul obezităţii necesită o abordare integrată, iar astfel de întâlniri contribuie direct la îmbunătăţirea soluţiilor terapeutice oferite pacienţilor”, a declarat Dr. Andrei Haidar, organizatorul evenimentului.
Dincolo de componenta practică, masterclass-ul a pus în evidenţă tehnologiile moderne utilizate în cadrul reţelei MedLife şi nivelul de inovaţie atins în zona endoscopiei bariatrice, reflectând investiţiile constante ale companiei în programe de formare şi training avansat pentru medici. Dinamica şi caracterul aplicat al atelierului au oferit, totodată, un bun potenţial pentru dezvoltarea de conţinut educaţional şi inspiraţional destinat publicului larg, aducând în prim-plan procesul de formare a noii generaţii de specialişti.

„Obezitatea reprezintă una dintre marile provocări medicale ale prezentului, iar soluţiile moderne necesită echipe bine pregătite şi acces la tehnologii avansate. Prin astfel de programe educaţionale, MedLife investeşte direct în dezvoltarea competenţelor medicale şi în creşterea calităţii serviciilor oferite pacienţilor, susţinând permanent educaţia medicală continuă şi colaborarea interdisciplinară”, a declarat Dr. Larisa Chriac, Director Medical al Grupului MedLife.
Prin organizarea acestui masterclass, MedLife îşi reconfirmă rolul activ în dezvoltarea educaţiei medicale din România şi în promovarea celor mai moderne soluţii terapeutice în beneficiul pacienţilor.

