Ministerul Educației: Peste 39.000 de studenți din medii dezavantajate vor putea beneficia de burse sociale

3 martie 2026

Ministerul Educației: Peste 39.000 de studenți din medii dezavantajate vor putea beneficia de burse sociale

Image

Peste 39.000 de studenți ce provin din medii dezavantajate vor putea beneficia de burse sociale, a anunțat, luni, Ministerul Educației și Cercetării, care a precizat că măsura are drept scop prevenirea și reducerea abandonului universitar.

‘Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării – UEFISCDI, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării, a lansat apelul pentru selecția universităților de stat civile acreditate care vor putea acorda burse sociale în cuantum de 925 lei/lună, în perioada ianuarie – iulie 2026, din bugetul proiectului ‘Intervenții pentru învățământul terțiar – măsuri sistemice pentru prevenirea și reducerea abandonului universitar”, a informat Ministerul Educației și Cercetării.

Potrivit sursei citate, aplicațiile vor fi transmise exclusiv în format electronic până la data de 6 martie 2026, ora 16:00.

Apelul este lansat pentru implementarea activității A6 – Acordarea de burse sociale studenților proveniți din medii și grupuri dezavantajate, în cadrul proiectului ‘Intervenții pentru învățământul terțiar – măsuri sistemice pentru prevenirea și reducerea abandonului universitar’, cod SMIS: 322473, finanțat prin Programul Educație și Ocupare (PEO) 2021-2027. AGERPRES/(AS – redactor: Roberto Stan, editor: Florin Marin, editor online: Simona Aruştei)

Afisari: 219

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat
exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de
dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice
modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă,
în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea
ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing – marketing@agerpres.ro.


Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.