16 FEBRUARIE 2026. Reforma reformei: fără tăieri în sănătate, educație și cultură

16 februarie 2026

00:59 Consiliul lui Trump: România, observator

04:07 SUA către Europa: „Ori cu noi, ori pe cont propriu”

06:23 Reformă prin OUG

07:53 Snoop.ro: Eutanasia ca afacere

09:37 Viorel Micula, sechestru anulat

10:55 Campioni la (ne)vaccinare

11:46 Corupție în plin război

Încă o dată, ca de atâtea alte ori în istorie, România încearcă să împace și capra, și varza – cu ce fel de rezultate nu ne rămâne decât să așteptăm să vedem.

Nicușor Dan a anunțat pe Facebook că va lua parte, joi, la reuniunea din Washington a așa-zisului „Consiliu pentru Pace” al administrației Trump.

România va fi prezentă în calitate de observator, după cum, de altfel, va proceda și Italia. Larga majoritate a țărilor Uniunii Europene (Bulgaria și Ungaria sunt excepțiile) consideră că eventuala implicare în Consiliul lui Trump ar putea să încalce obligațiile pe care și le-au asumat în cadrul Națiunilor Unite. 

Fondat anul acesta la Forumul Economic de la Davos, Consiliul reunește acum 35 de state, fie conduse de tovarăși ideologici ai administrației Trump, fie în strânse relații de afaceri cu familia acestuia.

E vorba, între altele, de Israel, Argentina, Egipt și de Arabia Saudită.

Cei care își doresc statutul de membru permanent trebuie să cotizeze încă din primul an cu un miliard de dolari.

În teorie, așa-zisul „Consiliu pentru Pace” ar urma să se ocupe, în primă instanță, de reconstrucția Fîșiei Gaza: planurile enunțate inițial de Donald Trump includeau transformarea regiunii într-o „Rivieră a Orientului Mijlociu” și strămutarea și mai multor civili palestinieni.

Săptămâna trecută, Nicușor Dan recunoștea tacit că implicarea deplină a României în această inițiativă ar fi problematică.

Sub coordonarea Mecanismului European de Protecție Civilă, România a ajutat la evacuarea a aproape 120 de copii din Gaza care au nevoie de tratament medical.

54 dintre ei au rămas în țară.

În același timp, însă, site-ul snoop.ro a descoperit că numai anul trecut România a făcut exporturi militare către Israel în valoare de cel puțin 35.000.000 de euro.

Peste 70.000 de mii de palestinieni, între care se numără 20.000 de copii, au fost uciși în războiul din Gaza.

jurnaliștii Snoop au identificat aproape șaizeci de transporturi militare provenind din România.

Cele 35.000.000 reprezintă însă doar „vârful aisbergului”: suma nu include numeroasele exporturi de produse și tehnologii cu dublă utilizare – atât în scopuri civile, cât și militare sau de securitate. 

Un raport ONU publicat în octombrie, cu titlul „Genocidul din Gaza: o crimă colectivă”, include România printre țările care au făcut cele mai multe exporturi militare către Israel în ultimii doi ani.

SUA către Europa: ori cu noi, ori pe cont propriu

Cât despre relația Statelor Unite cu Europa, nicio surpriză în privința intențiilor ori a partenerilor preferați: Donald Trump e foarte hotărât să ajute Ungaria să aibă succes – iată ce i-a spus astăzi secretarul de stat Marco Rubio premierului extremist Viktor Orbán, în cursul unei vizite în Budapesta.

Pentru prima dată după o îndelungată perioadă, Orbán se va confrunta la alegerile din aprilie cu o mișcare a opoziției (condusă de Péter Magyar) care pare să amenințe siguranța regimului pe care l-a instituit.

Marco Rubio a calificat relația administrației Trump cu Ungaria lui Orbán drept „vitală” pentru interesul național al Statelor Unite.

În weekend, aflat la Conferinţa anuală de Securitate de la München, Rubio a jucat rolul „polițistului cel bun” în fața liderilor europeni, spre deosebire de vicepreședintele JD Vance: anul trecut, acesta nu și-a ascuns disprețul față de numeroase politici europene, nici preferința pentru formațiunile de extremă dreapta de pe continent.

Deși a adoptat un ton mai conciliant, Rubio a lansat același tip de mesaje – comerțul global, imigrația și politicile de protejare a mediului ar amenința civilizația occidentală.

„Sub conducerea lui Donald Trump”, a spus el, „Statele Unite își vor asuma din nou obiectivul înnoirii și al revigorării. Deși suntem gata, dacă va fi nevoie, să facem asta pe cont propriu, am prefera să o facem împreună cu prietenii noștri europeni”.

Reformă prin ordonanță

O jumătate de an de negocieri, trei săptămâni de pauză și o ședință prelungită a coaliției: iată de cât timp a fost nevoie ca să aflăm că reforma administrației publice se va promova prin ordonanță de urgență.

Ce presupune reforma administrației mai vedem noi: Guvernul susține, într-un comunicat, că ministerele au de redus cheltuielile tot cu 10%.

Cât despre majorarea taxelor și a impozitelor locale (care, în unele cazuri, și-au dublat valoarea anul acesta), ar fi de așteptat schimbări în privința persoanelor cu dizabilități și a imobilelor mai vechi de cincizeci de ani.  

Surse din PSD citate de site-ul HotNews afirmă că premierul Bolojan ar fi fost de acord să nu mai taie salariile angajaților din învățământul preuniversitar.

Și personalul medical ar urma să fie exceptat de la reduceri, dar salariile din ministerul sănătății vor fi tăiate.

De scutiri ar urma să se mai bucure angajații din structurile de siguranță publică – Poliția și Jandarmeria, de exemplu -, iar instituțiile de cultură, potrivit comunicatului de la Palatul Victoria, vor face economii „conform specificului domeniului”.

În urma unui protest organizat săptămâna trecută în fața Teatrului Național din București, ministrul Andras Demeter a renunțat la intenția de a norma munca artiștilor.

Ei ar fi urmat să fie obligați să raporteze zilnic, în scris, activitatea amănunțită pentru orele de lucru.

Eutanasia ca afacere

Cel puțin nouă milioane de euro din fonduri publice: iată cât valorează ceea ce site-ul snoop.ro numește „eutanasia ca afacere”.

Atît însumează contractele câștigate de firme și asociații implicate în eutanasierea câinilor fără stăpân, inclusiv a celor sănătoși.

Imagini surprinse recent de camerele de supraveghere de la un adăpost din Vrancea, în localitatea Suraia, au provocat un scandal public: mai mulți câini erau injectați cu substanța letală direct în plămâni, fără să fi fost anesteziați înainte.

Activitatea adăpostului a fost suspendată săptămâna trecută, iar Poliția a deschis un dosar penal pentru uciderea cu intenție a animalelor.

Deși adăpostul Vetmedan era cunoscut pentru practicile sale, mai multe primării au încheiat contracte cu el.

După cum spuneam, se află în județul Vrancea, ceea ce nu a împiedicat Primăria comunei constănțene Corbu să plătească aproape 2.000.000 de lei pentru servicii de capturare și eutanasiere.

Între Corbu și Suraia sunt mai bine de 360 de kilometri.

Peste 100 de primării din toată țara au încheiat contracte cu acest adăpost. Valoarea lor trece de 5.000.000 de euro.

Din datele obținute de Recorder, la adăpostul Vetmedan au fost eutanasiate peste 12.000 de animale în perioada 2023-2025.

În ultimii cinci ani, numărul câinilor eutanasiați în toată țara a trecut de 90.000.

Autoritatea Sanitar-Veterinară a anunțat între timp un nou plan național pentru gestionarea animalelor fără stăpân, care include mai multe controale în adăposturi.



Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.