Tot mai mulți părinți își mută copiii de la școlile private la cele de stat. Costurile sunt chiar și de cinci ori mai mici

10 februarie 2026

Sunt instituții care au crescut taxele de școlarizare, în orașele mari acestea pot ajunge și la 1.500 de euro pe lună, iar oamenii spun că povara financiară este greu de suportat. La stat, costurile legate de școlarizare sunt mai mici.

Anelis a făcut grădinița și clasele primare în sistemul privat. Din clasa a cincea, părinții au mutat-o la o școală de stat din Năvodari.

Costurile pot fi și de cinci ori mai mici

Părinte: M-am hotărât după un an în care plăteam foarte mulți bani, undeva la 2.400–2.500 de lei. La stat se plătește doar mâncarea, cam 20 de lei pe zi, ceea ce înseamnă 400–500 de lei pe lună.

Și alți părinți care și-au înscris inițial copiii în învățământul privat au renunțat și i-au transferat la stat.

Citește și


Elevii din trei județe au intrat în vacanță. Cât plătesc părinții care i-au trimis pe copii în tabără sau îi duc la schi

În Sebeș, de la începutul anului școlar, 44 de copii au fost transferați dintr-o grădiniță privată la cea a Liceului German, care este instituție de stat. Ca urmare, cea particulară s-a închis. Părinții plătesc acum 20 de lei pe zi pentru cele trei mese față de 1.000 pe lună, cât spun că dădeau în sistemul privat.

Verona Onofrei, director Liceul German Sebeș: Pe lângă cei 50 de copii ce au venit din aceste unități au venit și două cadre didactice ce s-au titularizat.

Reprezentantul Asociației Școlilor Private spune că părinții iau o decizie în funcție de buget.

Christian Comșa, președintele Asociației Școlilor Private din România: Regula unităților private este de a ajusta taxa de școlarizare cu inflația plus minus unu două procente. Taxa de școlarizare pleacă de la 2-300 de euro în anumite orașe și în centrele urbane mari ajunge până la 1000-1500 de euro.

Potrivit celui mai recent raport al Institutului Național de Statistică, aproximativ 6% dintre elevi și preșcolari învață în instituții private.

În Germania sau Marea Britanie, de pildă, școlile private costă, în medie, până în 2000 de euro pe lună.

Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.