Luna Sănătății Mintale în Educație

6 februarie 2026

De șase ani, InIm Institute dedică luna februarie stării de bine în educație, prin activități interactive, resurse educaționale și sesiuni de formare adresate elevilor și profesorilor. Într-un context educațional tot mai afectat de stres, bullying și lipsa sentimentului de apartenență, inițiativa din acest an vine ca un răspuns la nevoile reale ale școlilor din România.

Programul este organizat sub Înaltul Patronaj al Senatului României și continuă parteneriatul cu Comisia pentru învățământ, știință și inovare. Inițiativa reprezintă o continuare a Mesei Rotunde organizate în 4 decembrie 2025, unde sănătatea mintală în școală a fost abordată din perspective precum prevenția problemelor emoționale, combaterea bullying-ului, inovația în educație și construirea unor comunități școlare bazate pe relații sănătoase.

Această inițiativă este susținută de Distribuție Energie Electrică România și De’Longhi România și se desfășoară în parteneriat cu organizații și instituții naționale precum Teach for Romania, School of Health, Școala Încrederii, Federația Tinerilor din Cluj-Napoca, Zbor Hub Cluj și Transylvania College.

Viziunea inițiativei este aceea a unei școli care funcționează ca o comunitate sigură, în care elevii și profesorii se simt văzuți, ascultați și sprijiniți, iar starea de bine emoțională susține performanța academică și dezvoltarea personală.

Inițiativa răspunde unor realități îngrijorătoare: statisticile din ultimi ani arată că aproximativ 1 din 3 elevi este afectat de bullying (Sursa: What you need to know about school violence and bullying | UNESCO). Mai mult, în România, aproape jumătate dintre elevi au fost expuși direct unor forme de agresiune în mediul școlar (Sursa: Predictive factors regarding bullying behavior in Romanian schools). Aceste experiențe sunt asociate cu anxietate, depresie, dificultăți de reglare emoțională și scăderea performanței școlare (Sursa: Students’ Sense of Belonging Matters: Evidence from Three Studies | Teaching + Learning Lab).

Obiectivele strategice ale inițativei includ:

1. creșterea nivelului de conștientizare privind sănătatea mintală în școli;

2. dezvoltarea sentimentului de apartenență în rândul elevilor și profesorilor;

3. reducerea comportamentelor de bullying și excluziune;

4. susținerea profesorilor în gestionarea emoțională a clasei;

5. construirea unor comunități școlare sigure, unite și conectate.

Inițiativa, care ia forma unei campanii de informare, se desfășoară pe parcursul lunii februarie și este structurată în patru săptămâni tematice, fiecare incluzând diverse activități și webinarii concepute pentru a sprijini elevii și profesorii în dezvoltarea resurselor emoționale și sociale necesare unui mediu educațional:

Săptămâna 1 – Starea de bine;

Săptămâna 2 – Apartenența;

Săptămâna 3 – Colaborarea;

Săptămâna 4 – Încredere vs. frică.

InIm Institute invită comunitățile școlare și cadrele didactice din întreaga țară să se alăture mișcării „Reconstruim Școala din Interior” și să contribuie activ la transformarea școlii într-un spațiu în care sănătatea mintală este o prioritate, iar fiecare copil și profesor vine cu încredere și bucurie la școală.

Contact:

Andreea Purice

0752884766

[email protected]



Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.