Protest în fața Guvernului – Profesorii cer renunțarea la măsurile de austeritate din educație

4 februarie 2026

Aproximativ 4.000 de cadre didactice, studenți și elevi au participat miercuri la un protest în Piața Victoriei, solicitând abandonarea măsurilro de austeritate din domeniu, care periclitează starea deja precară a sistemului de educație din România. Sindicatele profesorilor avertizează că, dacă nu li se acceptă revendicările și nu se inițiază dialogul solicitat, vor declanșa greva generală în sistem.

„Dacă guvernul continuă pe acest drum, simulările examenelor naționale din martie vor fi blocate!, au amenințat lideri prezenți la manifestația din fața Palatului Victoria.

Referendumul organizat de organizațiile sindicale arată că majoritatea cadrelor didactice optează forma radicală de protest, greva generală. La chestionarul FSE Spiru Haret, de exemplu, peste 74% din profesori au spus că sunt dispuși să participe la grevă

Măsurile pentru diminuarea deficitului bugetar afectează salarizarea, condiţiile de muncă, statutul şi demnitatea profesiei didactice, atrag atenția profesorii.

De asemenea, sindicatele au demarat o strângere de semnături pentru o iniţiativă legislativă cetăţenească promovată de FSLI, FSE „Spiru Haret” şi de FNS „Alma Mater”, având drept scop anularea „măsurilor anti-educaţie” luate de Guvernul Bolojan prin Legea 141/2025, privind unele măsuri fiscal bugetare.

Au participat profesori membri ai celor trei mari federații sindicale – FSLI, „Spiru Haret” și „Alma Mater” -, studenți reprezentanți au ANOSR, care s-au alăturat nemulțumiți de tăierea burselor și a facilităților de transport, și delegații ale consiliilor elevilor au fost prezente simbolic pentru a susține cauza profesorilor.

Protestatarii au scandat Jos, jos, jos, ministru mincinos!”, „Educația moare, Guvernul n-are nicio doare!”, „Bolojan, nu uita, educația nu-i a ta!” și au purtat pancarte cu mesaje precum: „Azi tăiați din educație, mâine cerșim ca nație!”, „Educația merită o felie mai mare de pizza!”, „Salarii de mizerie, viitor în mizerie!” și „Student de lux pe rute de proximitate?”.

Principalele revendicări

Nemulțumirile protestatarilor vizează efectele „Legii Bolojan” și ale măsurilor de austeritate implementate în ultimul an:

  • Abrogarea măsurilor de austeritate din domeniu și revenirea la norma didactică de 18 ore (care a fost crescută la 20) și refacerea bazei de calcul pentru plata cu ora.
  • Studenții cer creșterea fondului de burse și revenirea la plata burselor pe tot parcursul anului (12 luni) și reintroducerea reducerii de 90% pentru transportul feroviar pe toate rutele (nu doar domiciliu-facultate).
  • Alocarea a cel puțin 15% din bugetul consolidat pentru educație și cercetare.
  • Stoparea comasării școlilor – Sindicaliștii susțin că peste 2.000 de posturi sunt în pericol din cauza închiderii unor unități de învățământ.

(Citește și: Sindicatele din învățământ cer să se renunțe la înghețarea salariilor profesorilor și amenință cu proteste)

****



Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.